Tăcerea relativă a Moscovei în privința crizei crescânde din Nagorno-Karabah, unde au avut loc cele mai feroce acțiuni de luptă de la încheierea acordului de încetare a focului din 1994, îi îngrijorează pe analiștii din Erevan.

În timp ce aliatul loial al Azerbaidjanului, Turcia, a sprijinit regimul de la Baku și a respins apelurile grupului OSCE de la Minsk pentru încetarea focului și reluarea negocierilor, partenerul strategic al Armeniei, Rusia, a păstrat în mare parte tăcerea.

A doua zi după reluarea acțiunilor militare din 27 septembrie, reprezentantul Kremlinului a declarat că Rusia a avut întotdeauna o poziție echilibrată în ceea ce privește conflictul și că va folosi relațiile calde cu ambele părți pentru a contribui la soluționarea lui.

Pe 5 octombrie, purtătorul de cuvânt al președintelui Vladimir Putin a reiterat că Rusia nu intenționează să organizeze negocieri între Armenia și Azerbaidjan.

Richard Giragosian, director al Centrului Analitic pentru Studii Regionale, a declarat că Rusia a încercat mult timp să-și echilibreze legăturile atât cu Armenia, cât și cu Azerbaidjanul.

"Moscova, în mare parte considerată cel mai influent și interesat actor internațional în conflictul Karabah, pe de o parte nu încearcă să accelereze soluționarea acestuia, iar pe de altă parte – vinde armament ambelor părți", spune el.

Livrările de armament rusesc către Azerbaidjan, continuă domnul Giragosian, au convins mulți armeni că Moscova nu consideră Erevanul ca fiind aliatul său adevărat. Situația creată în Karabah a devenit o parte a competiției pe plan mai larg pentru influența din regiunea între Rusia și Turcia.

Laurence Broers, directorul programelor din Caucaz la organizația Conciliation Resources din Londra, a menționat că anume vânzarea armamentelor rusești la prețuri reduse a permis Erevanului să reziste în competiția cu un adversar mai mare și mai bogat, cu un buget mai mare pentru apărare.

"Comerțul simultan de armament către Azerbaidjan îi permite Rusiei să afirme că ar fi neutră și că vânzarea de arme corespunde rolului său de mediator și, de asemenea, servește pentru câștigarea banilor", explică domnul Broers.

Armenia este membru al Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO), condus de Rusia. Potrivit mandatului organizației, "agresiunea împotriva uneia dintre părțile semnatare va fi percepută ca agresiune împotriva tuturor părților". Cu toate acestea, până în prezent CSTO nu și-a exprimat disponibilitatea de a participa la soluționarea conflictului.

Deputatul partidului Armenia prosperă, Arman Abovian, a declarat pentru site-ul Good Time Armenia că CSTO intervine numai dacă primește o solicitare. Prim-ministrul Armeniei, Nicol Pașinean, a declarat reporterilor că solicitarea ajutorului din partea CSTO ar fi o "decizie politică".

Politologul Armen Cibuhcean este de acord că solicitarea Armeniei pentru intervenția din partea CSTO va avea un preț politic.

În loc să avertizeze cel puțin Azerbaidjanul împotriva încălcării frontierelor Armeniei, organizația a așteptat în tăcere ca Armenia să îi ceară ajutorul, a continuat domnul Cibuhcean. De fapt, Kremlinul i-a semnalat Armeniei disponibilitatea de a trimite pacificatori ruși în Karabah sau de a consolida semnificativ controlul rusesc "în schimbul salvării noastre", adaugă Cibuhcean.

"Aceasta este o condiție prealabilă pentru sprijin, răscumpărarea pe care ei o doresc, a continuat el. Și prin refuzul de a-i cere ajutorul, Pashinyan îi face o favoare organizației CST, deoarece în caz contrar reputația acesteia ar fi afectată".

După cum subliniază Broers, în ceea ce privește prevenirea activă a conflictelor, CSTO este în mare parte o structură netestată. Aceasta reflectă realitatea în care CSTO nu este o alianță obișnuită în domeniul securității. De fapt, aceasta este o platformă pentru autoritățile ruse și un teren de negocieri pentru relațiile bilaterale dintre membrii organizației și Rusia sub acoperirea multilateralității.

Domnul Giragosian a declarat pentru IWPR că acum CSTO a intrat într-o "criză de încredere" pronunțată, iar relațiile armeano-ruse sunt puse la îndoială din cauza asimetriei și a lipsei de echilibru în relație.

"După mulți ani de dependență excesivă de Rusia, precum și în condițiile în care suveranitatea și independența Armeniei au fost cedate drept cauțiune, în Armenia a apărut un nou sentiment de dezamăgire profundă față de aroganța rusă", continuă Giragosian.

La scurt timp după începerea războiului, au început să apară afirmații că Turcia a mutat militanții din Siria și Libia pentru a lupta în Karabah.

Potrivit lui Cibuhcean, Azerbaidjanul și Turcia nu ar fi putut organiza o astfel de deplasare fără cunoștința Rusiei, deoarece aceasta ar fi echivalentă cu o invazie a zonei de influență rusești.

"Rusia ar face declarații dure, chiar militante", explică el. "Dar, în schimb, Moscova a urmărit evenimentele militare timp de câteva zile și a oferit mijloace de salvare prin elita politică și marionetele sale în mass – media, o înțelegere umilitoare - salvare în schimbul statalității".

Acest mesaj a fost transmis prin canale precum posturile de televiziune de stat rusești RT. Pe 28 septembrie, redactorul-șef Margarita Simonian a scris pe Twitter că "în camerele de zi din Moscova se discută că Armeniei îi este sortit fie să se întoarcă către Rusia, fie îi e sortit eșecul".

Sos Avetisian, deputat al fracțiunii de guvernare Pasul meu, a declarat pentru IWPR că poziția Rusiei este "la fel ca în timpul războaielor anterioare". Potrivit lui, Rusia rămâne cel mai important aliat al Armeniei și "ar putea să nu știe" despre militanții străini din regiune.

Moscova i-a acuzat pe oficialii de la Ankara de "turnarea uleiului pe foc" după ce acesta din urmă, imediat după începerea războiului, și-a anunțat intenția de a susține Azerbaidjanul. Dar, prin militarizarea regiunii, Rusia însăși alimentează în mod direct sau indirect o cursă de arme și nu face prea multe pentru a micșora tensiunile care amenință să se extindă dincolo de zona de conflict.

Giragosian consideră că poziția Rusiei este, mai degrabă, una de slăbiciune decât de forță.

"Este evident că conflictul din Karabah rămâne cea mai simplă pârghie de influență atât asupra Armeniei, cât și asupra Azerbaidjanului. În același timp, Armenia este o țară care primește promisiuni de securitate din parea Rusiei și beneficiază de o reducere a prețului pentru armament, iar pentru Azerbaidjan Moscova este acum principalul furnizor de arme", a adăugat el.

Potrivit lui Cibuhcean, Rusia și-a dat seama că dacă nu intervine la un moment dat, alți actori vor intra în regiune și acest lucru va da o lovitură serioasă reputației Rusiei, precum și influenței sale.

"Dacă Rusia nu va reuși să oprească vărsarea de sânge, este posibil ca geografia conflictului să se extindă și să se transforme într-un război mai mare, continuă el. Acum este timpul ca Rusia să dovedească lumii că are încă influență în această regiune și o poate controla. În caz contrar, influența ei va fi subminată și asta ar putea provoca răspândirea conflictului".