Protestele din Georgia, țară din spațiul ex-sovietic, revenită pe orbita de interese a Rusiei, au înregistrat săptămâna aceasta 100 de zile. Georgienii protestează masiv din luna octombrie anul trecut, când partidul de guvernământ Visul Geogian a obținut majoritatea în Parlamentul de la Tbilisi, iar opoziția a acuzat guvernarea de fraudarea scrutinului electoral. În ultimii ani partidul de guvernământ a adoptat legi copiate de la ruși, cum ar fi legea agentului străin, menite să pună presiuni pe presa independentă, societatea civilă și opoziția parlamentară. De la începutul protestelor, autoritățile georgiene au încercat să înăbușe represiv nemuțumirea cetățenilor, arestând, maltratând și aruncând în închisori activiști, jurnaliști și politicieni opozanți.
Odată cu sosirea primăverii, protestele populare continuă în toată Georgia, după ce au îndurat o iarnă lungă și grea, în timp ce represiunea s-a intensificat, scrie presa georgiană. Țara este izolată la nivel internațional de partenerii săi tradiționali, relațiile cu UE, SUA și partenerii tradiționali au ajusn la cel mai jos nivel. Visul Georgian guvernează practic singur, deși cele două ramuri ale sale – Puterea Populară și Socialiștii Europeni – încearcă să dea aparența de opoziție. Legitimitatea parlamentului, a guvernului și a noului președinte este aprig contestată.
Visul Georgian a introdus o serie de legi represive menite să înăbușe și mai mult disidența, mass-media independentă și societatea civilă. 49 de protestatari rămân în închisoare sub acuzații penale, la fel ca fondatorul și directoarea publicației Batumelebi/Netgazeti Mzia Amaghlobeli.
În ciuda represiunii brutale a poliției, protestatarii din întreaga țară continuă să ceară noi alegeri și eliberarea tuturor celor deținuți ilegal în timpul represiunii autorităților.
UE a înghețat asistența acordată Ministerului Apărării din Georgia pe 9 iulie, iar în august SUA au pus pe pauză un program de asistență pentru Georgia de în valoare de peste 95 de milioane de dolari. Acestea acțiuni au fost determinate de legile privind agenții străini, copiate după modelul rusesc de parlamentul de la Tbilisi, care blochează drumul Georgiei către UE. Bruxellesul a decis să suspende procesul de aderare al Georgiei la UE.
După alegerile parlamentare din octombrie 2024, când Visul Georgian a obținut o nouă majoritate parlamentară, georgienii au ieșit în stradă. Timp de aproape două luni au continuat protestele în mai multe orașe, în pofida suprimării dure de către poliție a acțiunilor de protest.
Mai multe țări, între care Republicile Baltice și Canada, au anunțat sancțiuni împotriva oficialilor de rang înalt din Georgia în legătură cu represiunea din această țară a acțiunilor susținătorilor apropierii de Uniunea Europeană.
În ultimii ani, echipa Centrului de Investigații Jurnalistice a lucrat cu jurnaliști georgieni la mai multe anchete jurnalistice tranfrontaliere, dar și în cadrul Rețelei Femeilor Jurnaliste de Investigație - Women Investigative Journalists Network (WIJN), deconspirând scheme de corupție și interese private pentru a evita sancțiunile internaționale impuse Rusiei, cum acționează propaganda și dezinformarea rusă în această țară, dar și cum s-a strecurat în presa de limbă georgiană.
Iată câteva anchete jurnalistice realizate în ultimii ani în comun cu jurnaliștii georgieni:
„GEORGIA: păpușari și paiațe dirijate de Kremlin”, „Tabla de șah” a propagandei rusești în Republica Moldova, Georgia și Armenia: regi, regine și pioni”, „BLACK LIST, WHITE PAGE, căile de eludare a sancțiunilor în Republica Moldova și Georgia”.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii