„A condus apărarea Kievului și eliberarea Harkovului”. Volodimir Zelenski i-a găsit înlocuitor generalului Valeri Zalujnîi în fruntea armatei ucrainene

Ilie Gulca
08/02/2024
Noul comandat al Forțelor Armate ale Ucrainei, Oleksandr Sîrski. Foto: https://www.kyivpost.com

Șeful statului ucrainean, Volodimir Zelenski, l-a numit joi pe comandantul forțelor terestre, Oleksandr Sîrski, noul comandant al Forțelor Armate ale Ucrainei, la aproape doi ani de la invazia Rusiei.

„Un nou grup de comandă începe să conducă Forțele Armate ale Ucrainei. Vreau ca viziunea războiului să fie uniformă în rândul soldaților noștri din Robotino sau Avdeevka, și la Statul-Major și la Cartierul General”, a spus președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

„L-am numit pe generalul-colonel Sîrski comandant-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei.” „Am avut zeci de conversații cu comandanți de la diferite niveluri”, a adăugat el. „Are experiență de succes în apărare – a condus operațiunea defensivă a Kievului. El are, de asemenea, experiență de succes în ofensivă – operațiunea de eliberare a Harkovului”.

Personalitățile opoziției de la Kiev au acuzat că decizia lui Zelenski de a-l înlătura pe Zalujnîi a fost motivată de preocupări politice. Zelenski a încercat să înlăture această critică joi, încadrându-și decizia ca parte a unei revizuiri a unui sistem care trebuie regândit, și nu ca o dispută personală.

Șeful statului ucrainean a mulțumit generalului Valeri Zalujnîi „pentru doi ani de apărare”. „Astăzi am vorbit deschis despre ceea ce trebuie schimbat în armată. Schimbări urgente. L-am invitat pe generalul Zalujnîi să continue să fie împreună în echipa statului ucrainean. Aș fi recunoscător pentru acordul său”, a scris el.

Relația generalului Valeri Zalujnîi cu Zelenski s-a deteriorat din cauză că Ucraina nu a reușit să facă un progres în contraofensiva sa din vara și toamna anului trecut.

Oleksandr Sîrski Locuiește în Ucraina din anii 1980. La fel ca mulți oameni de vârsta sa din forțele armate ale Ucrainei, a studiat la Moscova – la Școala Superioară de Comandă Militară – printre colegii care au devenit de atunci comandanți ruși, avansând din 1986 și servind timp de cinci ani în Corpul de Artilerie Sovietică. Unii analiști militari cred că tactica lui pe câmpul de luptă reflectă pregătirea sa ierarhică sovietică.

Ilie Gulca
08/02/2024




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii