Achiziții „cu interese” la SA Apă-Canal. Pierderile depășesc milioane de lei

Anticoruptie.md
01/08/2016
sursa foto: mamaplus.md

Pe parcursul ultimilor doi ani, SA Apă-Canal a făcut mai multe achiziții prin companii intermediare, suportând pierderi majore, arată un raport de audit efectuat de ANRE. Potrivit documentului, în mai multe cazuri, achizițiile au fost efectuate de la o companie fondată de fiica directorului Apă-Canal, Constantin Becciev. De asemenea, societatea pe acțiuni a făcut, în ultimii ani, și achiziții nejustificate, calificate drept procurări de lux. Numai pentru un automobil, mobilierul din biroul directorului, un televizor, un sistem de conferințe și un aparat de cafea procurate de întreprindere au fost cheltuiți peste trei milioane de lei. Viorel Morari, șeful Procuraturii Anticorupție, susține că va sesiza Comisia Națională de Integritate pentru a verfica informațiile din raportul de audit sub aspectul unui posibil conflict de interese.

Intermediarul

Raportul de audit efectuat de ANRE, urmare a solicitării SA Apă-Canal de majorare cu 50 % a tarifelor pentru apă potabilă, a scos în vileag o schemă întreagă prin care, începând cu anul 2013, întreprinderea face procurări de țevi și alte materiale utilizate în procesul de activitate.

Astfel, dacă până în 2013, Apă-Canal procura aceste materiale de construcții direct de la producătorul din Rusia, compania  Svobodnîi Sokol, din 2013, achizițiile de la același producător au început să fie efectuate printr-un intermediar din Chișinău, Coloana Metalizată de Construcții.

În 2015, această companie ar fi livrat întreprinderii Apă-Canal bunuri în valoare de 13,4 milioane de lei. Datele oferite de Serviciul Vamal arată însă că firma a importat aceste bunuri la prețul de 10,1 milioane de lei, atribuindu-și un venit de peste trei milioane de lei.

„Astfel, au fost înregistrate cheltuieli ineficiente din partea Apă-Canal în această sumă”, constată auditorii. Ei remarcă faptul că firma Coloana Metalizată de Construcții a fost fondată de Elena Agache, fiica lui Constantin Becciev, directorul Apă-Canal.

Potrivit datelor de la Camera Înregistrării de Stat, societatea pe acțiuni de tip închis Coloana Metalizată de Construcții este condusă de Margareta Gherasenkova, tot ea administratoare a companiei Tehnodava, fondată de Elena Agache. Ambele firme își au sediul pe str. Pădurii 8 A.

„În raport se conțin neadevăruri”

Companiile intermediare și legătura dintre ele și Elena Agache

Raportul de audit, mai constată că la mai multe licitații desfășurate de Apă-Canal au participat mai multe companii în care Elena Agache figurează fie în calitate de fondator, fie în calitate de administrator.

„Coloana Metalizată de Construcții este dealer oficial al companiei ruse Svobodnîi Sokol. Cei care au efectuat auditul nu au făcut calcule care să arate cât ne-ar fi costat pe noi să procurăm direct materialele de construcții de la compania rusă. Dealerul beneficiază de reduceri substanțiale. În plus, având în vedere situația financiară a companiei Apă-Canal, noi nu am fi avut resurse financiare pentru a achita în avans procurările, iar în relații cu dealerul am reușit să găsim o soluție acceptabilă pentru întreprindere”, explică Becciev.

Cât privește participarea la licitațiile organizate de Apă-Canal a altor companii care au legătură cu Elena Agache, directorul întreprinderii susține că în raportul de audit sunt multe neadevăruri și va ataca în judecată documentul.

Mașină de aproape un milion de lei

Așa arată automobilul procurat în 2014 de Apă-Canal. Poză-simbol

Același raport de audit arată că, în 2014, Apă-Canal a procurat un automobil de model Volkswagen Touareg, pentru care a plătit 650 de mii de lei. Ulterior, automobilul a fost reparat, contra sumei de 260 de mii de lei, astfel încât valoarea lui finală a ajuns la 930 de milioane de lei.

„Raportul de audit arată că lucrările de reparație curentă și capitală a utilajelor și mașinilor Apă-Canal, în perioada 2013-2015, au fost efectuate de serviciul de exploatare a unităților de transport din cadrul întreprinderii, iar valoarea lucrărilor a fost de peste 8,6 milioane de lei. Auditul a constatat că unele lucrări de reparație au fost efectuate la o valoare mai mare decât dacă utilajele sau mașinile ar fi fost procurate noi”, a raportat, astăzi, la ședința Primăriei mun. Chișinău, șefa Direcției financiare, Veronica Herța.

„Mașina a fost procurată la mâna a doua. Iar lucrările de reparație au fost efectuate pentru că automobilul a fost implicat într-un accident. Mașina avea asigurare Casco”, a explicat Becciev.

Lux de aproape 400 de mii de lei în biroul lui Becciev

Luxul din cabinetul directorului Apă-Canal. Sursa foto: Unimedia.md

Funcționara s-a referit și la mai multe obiecte de lux procurate de Apă-Canal. Astfel, doar pentru mobilarea biroului directorului Constantin Becciev au fost cheltuite aproape 400 de mii de lei.  

„Este vorba despre o masă de birou de 140 de mii de lei, o altă masă de birou de 59 de mii de lei, încă o masă de 64 de mii de lei, un televizor Samsung de 49,49 de mii de lei, masă pentru televizor de 30 de mii de lei, fotoliu de piele de aproape 15 mii de lei și o canapea la prețul de 21 de mii de lei”, a anunțat Veronica Herța, precizând că de asemenea au fost procurate un aparat de cafea în valoare de 88,9 mii de lei și un sistem de conferință cu traducere sincronă în patru limbi, în valoare de 475 de mii de lei.

„Nu am cuvinte. Eu de zece ani nu am cumpărat un capăt de ață în biroul meu”, a fost reacția primarului Capitalei, Dorin Chirtoacă.

„Eu mă mândesc cu achizițiile făcute. Aceste bunuri sunt folosite nu doar de mine, ci de către toți angajații întreprinderii”, a răspuns Becciev, precizând că dacă în acțiunile sale există vreo încălcare, de acest lucru ar trebui să se ocupe instituțiile de drept.


Anticoruptie.md
01/08/2016




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii