„Act de intimidare la adresa președintei ANI”. Autoritatea respinge acuzațiile membrului CSM, Dorel Musteață

Ilie Gulca
23/02/2021

Fostul șef interimar al Consiliului Superior al Magistraturii, Dorel Musteaţă, a depus o sesizare la Consiliul de Integritate în care solicită să fie verificate acțiunile președintei Autorității Naționale de Integritate, Rodica Antoci, sub aspectul necorespunderii funcției deținute și acțiunile inspectorului Adrian Fetescu sub aspectul amestecului la înfăptuirea justiției, cât și depășirea atribuțiilor de serviciu. ANI califică acuzațiile membrului CSM drept un act de intimidare la adresa președintei instituției, „cu scopul meschin de a o reduce la tăcere și a bloca activitatea Autorității”. 

În sesizarea sa, Musteață menționează că a contestat actul de constatare al ANI, emis pe numele său, în luna septembrie a anului 2020, solicitând și strămutarea acțiunii în altă instanță de judecată.

„Informându-mă din spațiul public, și anume site-ul instituției, despre procedura de numire a lui Adrian Fetescu în calitate de inspector al ANI și depistând că informația în privința acestuia este incompletă la data de 19 octombrie 2020 am solicitat Rodicăi Antoci, președintă a ANI, să fiu informat care a fost rezultatul probei testării la poligraf de către Adrian Fetescu și ce acte au stat la baza semnării ordinului de angajare a acestuia în funcție de judecător”, se arată în documentul publicat de portalul safenews.md.

„Toate procedurile de control sunt inițiate în baza sesizărilor de la persoanele fizice și juridice sau din investigațiile jurnalistice și efectuate pe propria răspundere a inspectorilor de integritate. Inspectorii de integritate sunt în drept să sesizeze Consiliul de Integritate sau să remită un denunț organelor competente despre existența unor imixtiuni abuzive și ilegale din interiorul instituției sau exteriorul acesteia asupra procedurilor de control. Subiectul la care face referință domnul Musteață a fost discutat deja în una din ședințele Consiliului de Integritate, unde inspectorul de integritate vizat a oferit explicații”, se menționează într-un comunicat al ANI.

Amintim că în august 2020, Autoritatea Națională de Integritate a emis un act de constatare în privința lui Musteață, care ar fi încălcat regimul juridic al incompatibilităților. El a deținut concomitent funcția de membru al CSM și cea de membru al Consiliului Institutului Național al Justiției (INJ).

„În conformitate cu legislația privind Consiliul Superior Magistraturii, instituția desemnează judecătorii în Consiliul INJ, iar cei care sunt detașați din funcția de judecător la CSM nu dispun de dreptul de a accede în cadrul acestui Consiliu”, a remarcat un inspector de integritate.

Deși Dorel Musteață a declarat Autorității că a exercitat cea de-a doua funcție, în cadrul Consiliului INJ, în calitate de judecător, și nu de membru al CSM, inspectorul de integritate consideră că magistratul a avut la dispoziție termenul legal de 30 de zile pentru a-și da demisia din una dintre cele două funcții. Aceasta s-a întâmplat abia în iulie 2020, subliniază ANI, când, la cererea judecătorului, a fost emisă o hotărâre prin care a fost încetată calitatea de membru în Consiliul INJ, depășind astfel cu mult termenul prescris de lege.

În ianuarie curent, Dorel Musteața a pus la îndoială independenţa instituţiei şi respectarea principiului de repartizare aleatorie a dosarelor. Magistratul a depus o sesizare la Consiliul de Integritate şi la Serviciul de Informaţii şi Securitate, în care solicita să fie verificate acţiunile factorilor de decizie din cadrul ANI la repartizarea procedurilor de verificare în privinţa sa, ajunsă în gestiunea inspectorului de integritate, Adrian Fetescu.

Dacă actul de constatare va rămâne definitiv, ANI va sesiza instituția competentă pentru a iniția procedura de încetare înainte de termen al mandatului actual, cea de membru al CSM. De asemenea, Musteață riscă să fie decăzut din dreptul de a exercita o funcție publică sau de demnitate publică, cu excepția funcțiilor electorale, pentru un termen de trei ani.

Ilie Gulca
23/02/2021

Comentarii