Administrația transnistreană va interzice traversarea frontierei cu Ucraina a automobilelor înmatriculate în R.Moldova

Valeria Vițu
17/01/2020
CIJM

Tiraspolul va interzice, începând cu 24 ianuarie, traversarea frontierei cu Ucraina a automobilelor înmatriculate în R. Moldova. O decizie în acest sens a fost aprobată de așa-numitul consiliu de securitate a republicii moldovenești nistreneInterdicția de circulație este valabilă pentru toate automobilele înmatriculate în R. Moldova, conduse de cetățeni rezidenți permanent în Moldova și care dețin permis de conducere moldovenesc.

Așa-numitul minister al Afacerilor Externe de la Tiraspol anunță că măsura va fi valabilă „până la înlăturarea restricțiilor impuse de Moldova privind vehiculele transnistrene”. Potrivit administrației transnistrene, un demers oficial a fost transmis reprezentantului privind chestiunile politice din partea Republicii Moldova și participanților internaționali în formatul „5 + 2”, relatează rfi.ro.

Decizia așa-numitului consiliu de securitate a republicii moldovenești nistrene vine la o zi după ce Biroul pentru Reintegrare de la Chișinău a anunțat că a fost suspendată, în regim de testare, „aplicabilitatea procedurii de traversare a frontierei de stat, cu titlu de excepție, în cadrul căreia mijloacelor de transport, luate la evidență de către structurile de la Tiraspol, le-a fost permisă trecerea frontierei de stat moldo-ucrainene”.

„Această măsură se desfășoară în vederea evaluării eficienței funcționalității punctelor de înregistrare a mijloacelor de transport din Tiraspol și Râbnița și înmatriculării autovehiculelor din Transnistria la Agenția Proprietății Publice, precum și întru informarea cetățenilor despre necesitatea înregistrării corespunzătoare a unităților de transport din proprietatea acestora și a obținerii plăcilor de înmatriculare „neutre”, precum și a certificatelor de înregistrare și a permiselor de conducere de modelul stabilit”, anunță Biroul pentru Reintegrare de la Chișinău.

Autoritățile moldovene precizează că „decizia cu privire la termenii de aplicare a regimului de testare menționat și privind oportunitatea prelungirii procedurii de excepție pentru traversarea frontierei va fi luată în baza informațiilor parvenite de la Poliția de Frontieră. Locuitorii din Transnistria vor fi informați suplimentar Despre deciziile luate în acest context”.

Din 1 septembrie 2018, mijloacele de transport din stânga Nistrului și municipiul Bender, care dispun de certificate de înmatriculare permanente și plăcuțe cu numere de înmatriculare neutre, sunt admise în traficul rutier internațional. Totodată, conducătorul auto este obligat să aibă aplicat pe mașină semnul distinctiv al statului - „MD”. 

Valeria Vițu
17/01/2020




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii