Agricultorii protestatari: vama Leușeni va rămâne blocată până la inițierea dialogului cu autoritățile

Mihaela Cibotaru
12/02/2024
Forța Fermierilor

Punctul de trecere a frontierei Leușeni-Albița va rămâne blocat până reprezentanții Guvernului vor iniția un dialog cu agricultorii protestatari. După cinci zile de proteste, în care producătorii agricoli nu au primit vreo reacție din partea autorităților, protestatari din raioanele Hâncești și Leova au decis să blocheze punctul de trecere a frontierei. Totodată, fermierii din Cahul speră să aibă marți o întâlnire cu președintele Parlamentului, Igor Grosu.

„A fost o decizie spontană a fermierilor din raioanele Hâncești și Leova, după ce timp de cinci zile de proteste nimeni nu a ieșit la dialog cu ei  despre situația catastrofală în care se află”, a spus pentru Anticorupție.md Alexandr Slusari, directorul executiv al Asociației Forța Fermierilor. El spune că agricultorii nu își vor retrage tehnica agricolă de la punctul de trecere până când cel puțin nu va fi inițiat un dialog cu autoritățile.

În același timp, protestatarii din raionul Cahul vor merge marți la Chișinău, pentru a se întâlni cu președintele Parlamentului. „Noi acționăm conform planului, am discutat cu domnul președinte de raion, cu reprezentantul Guvernului în teritoriu și așa vom merge înainte pas cu pas. Mâine trebuie să fim la Chișinău, să vedem care sunt soluțiile care ne pot fi propuse. Totul depinde de răspunsul care îl vom avea”, a spus Gheorghe Jurcan, unul dintre producătorii agricoli din raionul Cahul.

În după amiaza zilei de 12 februarie mai mulți producători și-au parcat tehnica agricolă pe traseul care duce spre Punctul de trecere a frontierei Leușeni-Albița. Poliția de frontieră a Republicii Moldova a îndemnat călătorii să se îndrepte spre punctele de trecere alternative.

Mihaela Cibotaru
12/02/2024




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii