Alegeri parlamentare, pe 28 septembrie. Ce partide au șanse să ocupe fotoliile din Legislativ

Anticoruptie.md
17/04/2025
Alegeri parlamentare, pe 28 septembrie

Alegerile parlamentare urmează să fie organizate pe 28 septembrie. Anunțul a fost făcut de speakerul Igor Grosu, care a menționat că un proiect de hotărâre în acest sens a fost depus de deputații Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS).  

Într-o postare pe pagina sa de socializare, Igor Grosu a menționat că alegerile parlamentare din acest an sunt cruciale pentru viitorul Republicii Moldova.

„Chiar dacă ați auzit asta de mai multe ori de-a lungul anilor, aceste alegeri sunt cu adevărat cruciale. Fie dăm cu piciorul la tot, distrugem tot ce am reușit pe drumul european, al modernizării și blocăm orice șansă de aderare la Uniunea Europeană, fie mergem înainte pe calea dezvoltării și a păcii. Obiectivul nostru pentru aceste alegeri este să ne asigurăm că nu suntem întorși din drumul spre pace și dezvoltare, că țara nu revine sub controlul unor indicații de la Kremlin, că ne păstrăm suveranitatea și libertatea”, a scris Grosu.

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare anticipate, cinci formațiuni politice ar reuși să intre în Parlament, potrivit unui sondaj recent, realizat de IMAS.

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) s-ar poziționa pe primul loc, cu 24,4% din voturi. locul doi ar reveni Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) -13,1%. Cele două formațiuni ar fi urmate de Blocul Electoral Alternativa – 8,8%, Blocul Electoral Victoria – 8,4% și Partidul Nostru – 6,5%.

În rândul celor care au deja o opțiune de vot clară, PAS obține 33,1%, iar PSRM – 17,7%.

Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 1113 respondenți.

Anticoruptie.md
17/04/2025




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii