Andrian Candu rămâne în afara cursei electorale

Ilie Gulca
28/09/2020

Curtea de Apel Chișinău a menținut decizia Comisiei Electorale Centrale (CEC) de a nu îl înregistra în calitate de candidat pe liderul Partidului „Pro Moldova”, Andrian Candu, la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie. Drept reacție, Candu a anunțat că va ataca decizia instanței de apel la Curtea Supremă de Justiție.

Andrian Candu și-a manifestat indignarea de decizia magistraților. În cadrul unei conferințe de presă, el a declarat că este dezamăgit profund. „Decizia arată că nedreptatea este ridicată la rang de lege”, a declarat Candu.

Andrian Candu a contestat în instanță decizia CEC din 18 septembrie de a nu îl înregistra în calitate de candidat la funcția de președinte al statului. Reprezentanții instituției au tras concluzia că nu a fost validat numărul necesar de semnături în susținerea sa.

Candu a declarat anterior că decizia a fost luată la indicația șefului statului, Igor Dodon, care se teme că nu va câștiga alegerile prezidențiale.

Scrutinul prezidențial este planificat pentru 1 noiembrie. Până în prezent, CEC  a aprobat înregistrarea a trei candidați: Renato Usatîi, Andrei Năstase și Tudor Deliu.

Ilie Gulca
28/09/2020




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii