Apărare cu discount: ajutor juridic pentru persoanele cu venituri modeste

Anticoruptie.md
29/04/2025
Bizlaw

Mai mulți cetățeni cu venituri reduse vor putea beneficia de asistență juridică calificată parțial gratuită, acoperită din bugetul de stat. Guvernul a aprobat un proiect de lege care extinde lista persoanelor eligibile pentru acest sprijin, propunând și simplificarea procedurilor birocratice.

Dacă până în prezent de asistență juridică parțial gratuită puteau beneficia doar persoanele cu venituri sub salariul minim pe economie, noul proiect prevede ca și cei cu venit lunar care depășește salariul minim cu până la 30% să poată solicita asistență juridică. În acest caz, statul va acoperi 70% din costuri, iar beneficiarii vor achita restul de 30%.

Totodată, procedura de acces la acest sprijin a fost simplificată: cetățenii nu vor mai fi nevoiți să prezinte declarații pe venit, deoarece autoritățile vor verifica automat informațiile necesare din registrele de stat.

Proiectul vizează și lămurirea obligației de participare a apărătorului în procesele penale, ceea ce ar trebui să prevină tergiversările în desfășurarea ședințelor de judecată.

Inițiativa are drept scop eliminarea inechităților din sistemul judiciar și facilitarea accesului la justiție, dar și la servicii de mediere, pentru persoanele social-vulnerabile.

Proiectul urmează să fie transmis Parlamentului pentru dezbatere și adoptare.

Anticoruptie.md
29/04/2025




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii