APEL // 31 de organizații neguvernamentale cer modificarea urgentă a Constituției cu privire la numirea procurorului general

Anticoruptie.md
04/11/2016
Foto: CIJM

31 de organizații neguvernamentale, printre care și Centrul de Investigații Jurnalistice, au semnat un apel public în care solicită Parlamentului modificarea de urgenţă a Constituţiei, pentru a permite numirea Procurorului General de către șeful statului, așa cum prevede noua Lege cu privire la procuratură, intrată în vigoare la 1 august 2016. Procedura intră în contradicţie cu prevederile constituționale, care indică faptul că această competenţă îi revine Legislativului. Modificarea urma să fie făcută după intrarea în vigoare a legii, fapt care nu s-a mai întâmplat. 

„Solicităm Parlamentul Republicii Moldova să adopte în regim de urgenţă proiectul în cauză de modificare a Constituţiei, astfel încât noul Procuror General să fie selectat de către Consiliul Superior al Procurorilor şi numit în funcţie de către Preşedintele ţării. Reamintim că la 22 septembrie 2016 Consiliul Superior al Procurorilor a lansat concursul pentru selectare a Procurorului General, concurs care ar trebui să se finalizeze până la sfârşitul acestui an. Este crucial ca numirea acestuia să aibă loc potrivit procedurii noi. Aceasta va fortifica independenţa procuraturii şi va arăta societăţii şi partenerilor de dezvoltare că guvernarea actuală întreprinde măsuri reale pentru garantarea independenţei procurorilor. Orice ezitare în adoptarea acestui amendament la Constituție riscă să fie interpretată de către societate drept o încercare de a menţine controlul politic asupra procuraturii. Mai mult, neadoptarea amendamentelor la Constituție va crea confuzii cu privire la durata mandatului viitorului Procuror General”, notează organizațiile semnatare. 

Anterior, Mircea Roșioru, președintele Consiliului Superior al Procurorilor, preciza că modificarea Constituției nu este necesară pentru ca legea să funcționeze. „În dispozițiile finale și tranzitorii ale legii este reglementată și situația în care nu avem modificată Constituția. Respectiv, rămâne valabil ceea ce ține de autoritatea care îl numește în funcție, adică procedura rămâne aceeași - Consiliul organizează concurs public, cu toate garanțiile și prevederile legale - doar că candidatura nu se propune președintelui Republicii Moldova, ci Parlamentului, în plen”, a explicat Roșioru pentru Anticoruptie.md

Şase procurori s-au înscris în cursa pentru fotoliul de procuror general. Este vorba despre actualul procuror general interimar Eduard Harunjen, adjuncţii procurorului general Iurie Garaba şi Igor Serbinov, procurorul municipiului Chişinău, Igor Popa, şeful Procuraturii Anticorupţie, Viorel Morari, dar şi Ruslan Caşu de la Procuratura sectorului Ciocana. 

Anticoruptie.md
04/11/2016




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii