Fundația Justiție pentru Jurnaliști, împreună cu 31 de organizații ale societății civile din întreaga Europă, solicită statelor membre ale Consiliului Europei să ia măsuri imediate și coordonate ca răspuns la amenințarea tot mai mare a represiunii transnaționale asupra jurnaliștilor. „Îndemnăm la adoptarea unei Convenții dedicate a Consiliului Europei pentru a preveni și contracara această provocare tot mai mare la adresa drepturilor omului, democrației și statului de drept”, se arată într-un apel public lansat de peste 30 de societăți de media din întreaga lume.
Parlamentul European a solicitat o acțiune mai fermă din partea UE pentru a contracara tendința tot mai mare a regimurilor autoritare de a viza oponenții politici și vocile critice dincolo de granițele lor. Într-un raport adoptat cu o majoritate largă (512 voturi pentru, 76 împotrivă, 52 abțineri), deputații europeni au subliniat că apărătorii drepturilor omului, esențiali pentru democrație și statul de drept, rămân periculos de subprotejați. Raportul menționează că 10 țări sunt responsabile pentru aproximativ 80% din cazurile documentate de represiuni transnaționale, inclusiv China, Turcia, Tadjikistan, Rusia, Egipt, Cambodgia, Turkmenistan, Uzbekistan, Iran și Belarus.
Fundația Justiție pentru Jurnaliști a lansat o bază de date cuprinzătoare care documentează lucrătorii din mass-media închiși în prezent în Azerbaidjan, Belarus, Georgia și Rusia, evidențiind amploarea alarmantă a represiunii statului împotriva lucrătorilor din mass-media. Conform bazei de date, întocmită cu sprijinul experților JFJ, cel puțin 141 de jurnaliști și profesioniști din mass-media se află după gratii în aceste patru țări. Printre aceștia se numără 37 în Azerbaidjan , unul în Georgia, 28 în Belarus și 75 în Rusia - printre care jurnaliști ruși și ucraineni.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii