La trei decenii de la conflictul înghețat din estul Republicii Moldova, regiunea transnistreană rămâne un spațiu unde justiția este doar o aparență. Sub controlul regimului de la Tiraspol, susținut militar și politic de Federația Rusă, funcționează un sistem pseudo-instituțional care mimează normele statului de drept, dar în realitate încalcă flagrant drepturile fundamentale ale omului. Potrivit avocatei Nicoleta Hriplivîi de la Asociația Promo-LEX, în această regiune, „dreptul la apărare este doar o iluzie, iar avocații nu mai sunt apărători ai drepturilor, ci instrumente într-un mecanism represiv.”

Persoanele deținute ilegal nu beneficiază de o asistență juridică autentică. Așa-zișii avocați desemnați de autoritățile de facto, ori aleși formal de victime, se limitează adesea la o prezență pasivă. Nu contestă acuzațiile, nu ridică probleme de legalitate și nu denunță tratamentele inumane. Dimpotrivă, unii sunt percepuți ca veritabili intermediari ai serviciilor de securitate locale (așa-numitul „mgb”).

Această realitate a fost documentată inclusiv la nivel internațional. În 2018, Raportorul Special ONU pentru apărătorii drepturilor omului, Michel Forst, a atras atenția asupra intimidării și represaliilor la care sunt supuși avocații care încearcă să-și exercite independent profesia în regiune. Avertismentul a fost reiterat în 2024 de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Lypovchenko și Halabudenco v. Moldova și Rusia.

Situația s-a agravat în 2023 și 2024, când regimul de la Tiraspol a adoptat o nouă „lege” privind avocatura, care consolidează controlul politic asupra profesiei. A fost creată o „Cameră a Avocaților” cu un consiliu dominat de persoane loiale regimului. Accesul în profesie este condiționat de criterii netransparente, iar retragerea licenței poate surveni pe motive vagi precum „neloialitate” față de deciziile interne sau „încălcarea moralității publice”.

În acest sistem, orice avocat care îndrăznește să conteste abuzurile, să colaboreze cu mecanisme internaționale sau să susțină victimele detenției ilegale, riscă sancțiuni severe. Articolul 18 din „lege” devine astfel un instrument de intimidare, nu de disciplină profesională.

„Codul de etică” local nu protejează standarde, ci disciplinează opinii. Formulări precum „compromiterea prestigiului profesiei” sau „comportament imoral” pot fi interpretate politic, mai ales când apărarea vizează persoane incomode regimului.

Modificările legislative din aprilie 2024 au introdus și mai multe bariere pentru avocații „străini” – inclusiv cei din dreapta Nistrului. Fără înregistrare într-un registru special gestionat de „ministerul justiției” local, aceștia nu pot apăra pe nimeni. De asemenea, articolul care permitea anterior colaborarea cu avocați din afara regiunii a fost abrogat complet.

Această strategie blochează deliberat accesul la o apărare reală, afirmă Nicoleta Hriplivîi, care subliniază că „în lipsa unei apărări independente, victimele sunt reduse la tăcere, iar abuzurile se transformă în rutină.”

Regimul transnistrean impune avocaților loialitate față de „valorile tradiționale” și „moralitatea publică”. Într-un astfel de context ideologic, orice avocat care susține drepturile minorităților, libertatea de conștiință sau egalitatea de gen poate fi catalogat drept „imoral”.

Articolul 4 din „legea” locală stipulează că apărătorii trebuie să respecte „obiceiurile și tradițiile formate în avocatură”, fără a defini aceste concepte. Într-un sistem autoritar, astfel de formulări permit excluderea oricărui avocat incomod, în special în cauze sensibile politic sau religios.

În concluzie, ceea ce se pretinde a fi „sistem de justiție” în stânga Nistrului este, de fapt, o construcție menită să legitimeze represiunea și să mențină aparența de legalitate. Accesul la justiție este blocat, apărarea este controlată, iar victimele nu au nicio șansă reală de protecție.

Nicoleta Hriplivîi atrage atenția că este esențial ca „actorii internaționali să reflecte sistematic, în rapoartele lor, lipsa de independență a avocaților și caracterul ilicit al instanțelor.” Totodată, autoritățile Republicii Moldova trebuie să documenteze riguros abuzurile și să ofere sprijin consecvent victimelor, astfel încât niciun caz să nu rămână nepedepsit.