„Au fost atestate întârzieri”. Problemele semnalate de Misiunea FMI în urma vizitei în Moldova

Ilie Gulca
27/05/2024

Misiunea Fondului Monetar Internațional la Chișinău a semnalat întârzieri în implementarea reformelor structurale și a admis prelungiri pentru adoptarea legii privind înființarea unei infrastructuri judiciare anticorupție, care să prevadă un proces credibil de selecție a judecătorilor anticorupție și pentru întreprinderea de măsuri legate de asigurarea independenței Băncii Naționale a Moldovei.   

„Autoritățile Republicii Moldova și experții FMI au ajuns la un acord la nivel de experți privind politicile necesare pentru finalizarea evaluării a cincea a programului susținut de Mecanismul extins de creditare și Mecanismul de finanțare extinsă și primei evaluări a programului susținut prin Mecanismul de finanțare pentru reziliență și sustenabilitate”, se menționează într-un comunicat al Misiunii Fondului Monetar Internațional în Republica Moldova.

„Acest acord se preconizează a fi aprobat de către conducerea FMI și Consiliul de directori executivi. Finalizarea evaluării programelor îi va permite Republicii Moldova să acceseze circa 175,2 milioane de dolari. Astfel, suma totală a debursărilor efectuate în cadrul programelor actuale va constitui circa 636,5 milioane de dolari.”

Misiunea informează că Programul ECF/EFF a fost realizat în general conform parametrilor stabiliți, deși au fost atestate întârzieri în implementarea reformelor structurale.

„Măsurile de reformă prevăzute de programul RSF au fost realizate de asemenea așa cum a fost stabilit. S-a convenit asupra extinderii termenului-limită pentru realizarea unui șir de reforme care se implementează cu întârziere, și anume: adoptarea legii privind înființarea unei infrastructuri judiciare anticorupție, care să prevadă, inclusiv, un proces credibil de selecție a judecătorilor anticorupție și măsuri legate de asigurarea independenței Băncii Naționale a Moldovei, precum și asupra mai multor noi criterii de performanță structurale, inclusiv în domeniile guvernanței, independenței, transparenței și responsabilității Băncii Naționale a Moldovei; consolidării independenței Procuraturii Anticorupție în ceea ce privește angajarea personalului; consolidării și modernizării auditurilor fiscale și prezentării conturilor bugetare în conformitate cu Manualul de statistică bugetară al FMI – GFSM 2014.

„Examinarea analizelor de către Comitetul executiv al FMI este planificată pentru sfârșitul lunii iunie”.

Potrivit reprezentanței FMI în Moldova, o misiune condusă de Clara Mira a fost în vizită la Chișinău în perioada 22 aprilie – 2 mai 2024. Delegația FMI a făcut un bilanț al evoluțiilor economice recente și al progresului în implementarea programului de către autorități și va actualiza și evalua perspectivele macroeconomice.

Programul FMI de 40 de luni FEC și FEP al Republicii Moldova, aprobat la 21 decembrie 2021 și majorat în mai 2022, este susținut de un împrumut de aproximativ 783 milioane de dolari din care aproximativ 459 milioane au fost deja plătite. În plus, în decembrie 2023, a fost aprobat un nou acord în cadrul RSF de aproximativ 170 milioane de dolari.

Ilie Gulca
27/05/2024




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii