​Autoritățile moldovene au obținut extrădarea unui cetățean olandez, învinuit de exploatare sexuală   

Anticoruptie.md
10/09/2019
Foto-simbol

Un cetățean olandez va fi extrădat din Georgia autorităților moldovene, fiind învinuit de trafic de copii, inclusiv pe teritoriul Republicii Moldova, în perioada 2015–2018, în cadrul unei rețele internaționale. Anunțul a fost făcut, marți, de Procuratura pentru Combaterea Criminalității și Crimei Organizate (PCCOCS).

„Suspectul își selecta copii cu vârsta de până la 14 ani, cărora le oferea bunuri și le plătea distracțiile. Minorii nu percepeau caracterul real al exploatării sexuale la care erau supuși. Odată ce le câștiga încrederea, făptașul îi invita pe copii la domiciliul său din aceeași localitate, precum și din România. Acolo, împreună cu alte persoane neidentificate, îi supunea exploatării sexuale necomerciale”, menționează sursa citată.

În urma acțiunilor procurorilor PCCOCS și angajaților Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane, făptașul a fost identificat și extrădat din Georgia, pe 9 septembrie 2019, unde se afla în momentul acțiunilor procesual penale, pentru a fi deferit justiției.

Dacă va fi găsit vinovat, cetățeanul olandez riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 15 la 20 ani sau detenție pe viață. Cheltuielile de extrădare vor fi încasate din contul persoanei învinuite.

Anticoruptie.md
10/09/2019




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii