Doc // Averea lui Renato Usatîi în 2016: Mercedes nou şi ceasuri de 100.000 de euro

Anticoruptie.md
12/10/2017
Renato Usatîi. Foto: Renato Usatîi/Facebook

Renato Usatîi, primarul municipiului Bălţi, care a fugit în Federaţia Rusă acum un an după ce judecătorii moldoveni au eliberat un mandat de arestare pe numele edilului, a avut în 2016 un salariu de 48.000 de lei pentru funcţia publică. Potrivit declaraţiei de avere şi interese personale a preşedintelui Partidului Nostru, înainte să plece, el a donat mai multe bunuri pe care le deţinea în Republica Moldova. 

Primarul declară patru terenuri intravilane cu suprafeţe ce variază între 1.680 şi 2.030 de metri pătraţi. Toate au fost dobândite în 2011. Edilul a indicat preţul în ruble ruseşti. În total, acestea ajung să valoreze aproape 10 milioane de lei. Renato Usatîi a mai declarat două case şi un garaj, la fel cumpărate în 2011. Una dintre locuinţe are circa 550 de metri pătraţi şi ar valora circa un milion de lei. Cea de-a doua casă are o suprafaţă de 340 de metri pătraţi şi a costat mai puţin, peste 300.000 de lei. Din declaraţia de avere, reiese că edilul de la Bălţi are un garaj spaţios, de 240 de metri pătraţi. Toate aceste bunuri imobile s-ar afla în Federaţia Rusă.

În 2016, Renato Usatîi a donat mai multe bunuri imobile pe care le deţinea în Republica Moldova: un apartament de 500.000 de lei, dar şi alte trei bunuri cu o valoare mai mică. Numele beneficiarului este blurat. Contractele de donaţie au fost încheiate la data de 18 octombrie 2016, în perioada când au pornit problemele penale ale edilului, iar acesta urma să fugă în Rusia. La sfârşitul anului, primarul a donat 200.000 de lei Academiei de Baschet din Bălţi, pentru „victoria la Campionatul Moldovei”.

Renato Usatîi a trecut în declaraţie şi două ceasuri Breguet, cumpărate în 2012. Unul costă 70.000 de euro, iar cel de-al doilea 30.000 de euro. În 2016, liderul Partidului Nostru şi-a cumpărat un Mercedes-Benz G 500, maşină fabricată anul trecut. Valoarea autoturismului este de aproape trei milioane de lei. Edilul şi-a cumpărat maşină nouă şi în 2015, o Toyota Highlander.

La capitolul active financiare, Renato Usatîi a trecut un cont de 7.000 de euro la Moldindconbank, şi câteva conturi la Interprogressbank din Rusia: circa 5.000 de lire sterline, aproape 4.000 de euro, peste 10.000 de dolari şi 46.000 de ruble. De la aceeaşi bancă, primarul de la Bălţi s-a împrumutat cu aproape 440.000 de dolari, bani pe care trebuie să-i întoarcă până la sfârşitul acestui an. 

Renato Usatîi a mai indicat că deţine o cotă-parte de 100% la Euroshow Grup SRL care deţine postul de televiziune RU TV.

În 2016, la sfârşitul lunii octombrie, magistraţii au eliberat luni un mandat de arestare pe numele lui Renato Usatîi. Judecătorii au emis şi o încheiere prin care Renato Usatîi, aflat atunci la Moscova, a fost anunţat în căutare internațională. Decizia a fost luată în urma unui demers al Procuraturii pentru combaterea criminalității organizate și cauze speciale, Renato Usatîi având statut de bănuit în tentativa de omorâre a bancherului rus Gherman Gorbunţov. Renato Usatîi l-a acuzat pe democratul Vlad Plahotniuc că ar sta în spatele acestei decizii. 

Declaraţia de avere şi interese personale a lui Renato Usatîi pentru anul 2016

Anticoruptie.md
12/10/2017




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii