Averile deținute de Vlad Filat și Ilan Shor, sub lupa Comisiei Naționale de Integritate

Mariana Colun
22/10/2015
Foto: pldm.md

Comisia Națională de Integritate (CNI) a dispus verificarea declarațiilor de venituri și proprietăți ale liberal-democratului Vlad Filat și Ilan Shor, primarul orașului Orhei. Membrii CNI au decis să verifice averile celor doi după ce în presă ar fi apărut mai multe informații noi.

Portalul Anticorupție a scris despre averea lui Filat, după ce procurorii Anticorupție au iniţiat procedura de aplicare a sechestrului asupra bunurilor pe care le deține politicianul, în cadrul dosarului penal în care este vizat. 

După autodenunțul în care a recunoscut că i-a transmis liberal-democratului sume exorbitante de bani, CNI a dispus ca și în privința lui Ilan Shor să fie inițiat un control al declarației de venituri și proprietăți. Omul de afaceri și-a făcut publică averea pe care o deține oficial atunci a decis să candideze la funcția de primar al orașului Orhei. „Comparând anumite informații publicate de mass-media, au apărut mai multe divergențe cu privire la veniturile și proprietățile primarului de Orhei”, susține Adela Griciuc, șefa Direcției control interese personale a CNI.

Decizia CNI a urmat după ce ex-premierul Republicii Moldova a fost arestat pentru 30 de zile fiind acuzat de acte de corupție. Procurorii au anunțat că acesta s-ar face vinovat de prejudicierea sistemului financiar-bancar cu sute de milioane de euro. Procurorul general Corneliu Gurin a declarat că oamenii legii deţin probe concludente ce ar demonstra vinovăţia liderului PLDM.

Mariana Colun
22/10/2015




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii