Averile judecătorilor Curții Constituționale în 2016: salarii de peste 20.000 de lei, indemnizații și nicio achiziție

Victoria Dodon
20/09/2017
Plenul Curții Constituționale. Foto: constcourt.md

Judecătorii Curții Constituționale au avut în anul 2016 un salariu lunar de circa 20.000 de lei. Potrivit declarațiilor de avere și interese personale, niciunul dintre ei nu a cumpărat anul trecut locuințe sau mașini. Actualul președinte al Curții, bunăoară, a indicat suma de circa 300.000 de euro pe care o deține în două conturi bancare de peste hotare şi indemnizația de aproape 30.000 de euro primită de la Curtea Constituțională din Bosnia și Herțegovina. 

Actualul președinte al Curții Constituționale, Tudor Panțîru, a adunat în 2016 venituri de 397.000 de lei din salariul de judecător (aproape 20.000 de lei lunar) și pensie (circa 13.500 de lei pe lună). El a mai primit anul trecut o indemnizație de 29.196 euro de la Curtea Constituțională din Bosnia și Herțegovina, unde este judecător internațional din anul 2002, dar și o altă indemnizație de 3.200 de lei de la Parlamentul României, unde a fost deputat în anii 2008-2012.

Familia magistratului are în proprietate un apartament de 160 de metri pătrați, cumpărat în anul 2007; 30 de ari de teren intravilan și un autoturism de marcă Golf 6, fabricat și achiziționat în anul 2009. Președintele Curții mai are trei depozite bancare la două bănci din București și la Banca Sogenal din Strasbourg, care însumează 289.000 de euro și 197.000 de lei. Panțîru deține și o cotă-parte de 14,28% din firma Proera SRL, ce prestează servicii de pregătire a cadrelor din economie.

Judecătorul Aurel Băieșu a avut un salariu total de 258.047 de lei la Curte (circa 21.500 de lei lunar) și venituri de aproape 50.000 de lei din activități de predare la patru universități din Republica Moldova. Pe lângă casa de locuit de 94 de metri pătrați, pe care și-a cumpărat-o acum trei ani, în 2015 judecătorul a intrat în posesia câtorva cote-părți din două apartamente și o casă de locuit, prin moștenire. Tot în 2015, Aurel Băieșu și-a cumpărat un automobil Honda-CRV, fabricat în 2010, iar anul trecut el a contractat un credit de 30.000 de lei la Victoriabank. Soția magistratului a avut salarii de la compania de asigurări Klassika Asigurări și de la Comisia Națională a Pieții Financiare, de unde, în total, a obţinut peste 165.000 de lei.

Și Igor Dolea a ridicat lunar de la Înalta Curtea cam 20.000 de lei salariu, precum și alte peste 107.000 de lei drept salarii și onorarii de la Universitatea de Stat din Moldova, Institutul Național al Justiției sau Institutul de Reforme Penale, al cărui cofondator este. Judecătorul are în proprietate nouă loturi de pământ, trei case de locuit și trei imobile cu altă destinație. Totodată, el deține două depozite bancare care cifrează sume de 11.115 dolari și 7.130 euro. Activitatea firmei Biocom SRL, în care Dolea deține 25% din acțiuni, ar fi suspendată, potrivit declarației de venit. În altă companie, Cartea juridică SRL, care prestează servicii editoriale, magistratul are o cotă-parte de 80%, dar nu a declarat dividende.

Victor Popa a avut la Curtea Constituţională un salariu total de 241.493 de lei, precum și alte 122.000 de lei de la patru instituții de învățământ superior din țară. Pensia judecătorului s-a ridicat anul trecut la 67.739 de lei. Magistratul deține o casă de locuit de 113 metri pătrați, construită și dată în exploatare în 2015 și un automobil de marcă KIA Sorento, dobândit în 2011. În 2014, Victor Popa a contractat trei împrumuturi bancare scandente în acest an.

Veaceslav Zaporojan, numit în funcția de judecător al Curții în anul 2016, a avut un salariu de 214.284 de lei și o pensie de 168.840 de lei (adică circa 14.000 de lei pe lună). Alte 77.095 de lei le-a adunat de pe urma acitivităților didactice. Magistratul deține un apartament de 50 de metri pătrați, un lot de pământ intravilan, o semiremorcă și un automobil Toyota Avensis, fabricat în 2001 și cumpărat în 2008. Soția lui Veaceslav Zaporojan lucrează la Universitatea de Stat din Moldova, de unde a luat un salariu de 46.226 de lei.

În declarația de venit, Zaporojan a trecut datoria de aproape 26.000 de euro pe care o are față de compania de construcții Exfactor-Grup, din anul 2015. Mai exact, este vorba de investiția în apartamentul din blocul de locuit situat pe str. Hristo Botev 6, construit pentru magistrații fostei Judecătorii a sectorului Râșcani al Capitalei și ai Curții Constituționale, cu locuințe vândute la preț preferențial. Centrul de Investigații Jurnalistice a scris anterior despre proiectul imobiliar în cadrul unei anchete. 

Victoria Iftodi, desemnată în funcţia de judecătoare în mai 2017, a declarat un onorariu de 200.000 de lei obţinut în cadrul biroului său notarial. Fosta ministră a Justiţiei în Guvernul Tarlev a mai indicat că pe parcursul anului 2016 a obţinut prin moştenire şapte terenuri agricole, trei grădini şi un teren destinat pentru construcţii. Tot anul trecut, Victoria Iftodi a moştenit o casă de locuit de 82 de metri pătraţi. În 2012, ea a cumpărat un lot agricol cu o suprafaţă de 0,07 hectare şi o valoare cadastrală de circa 12.000 de lei.

Judecătoarea este proprietara unui apartament de 66 de metri pătraţi pe care l-a cumpărat în 1997, iar în 2013, ea a achiziționat un imobil nelocativ cu o suprafaţă de circa 100 de metri pătraţi. Victoria Iftodi mai deține un automobil ZAZ 968 - Zaporojeţ fabricat în 1982 şi care acum ar valora 3.000 de lei. Anul trecut, magistrata a vândut cu 80.000 de lei un automobil de model Mercedes ML 280, dar şi 50% din firma Atlanta cu 675 de lei. Ea este asociată în cadrul companiei Inocom, întreprindere care, între altele, desfăşoară activităţi de consultare pentru afaceri şi management. 

Victoria Dodon
20/09/2017




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii