BNM are noi viceguvernatori. Unul a renunțat la un post de muncă la FMI în favoarea Băncii Naționale

Anticoruptie.md
23/09/2016
sursa foto: CIJM

Parlamentul a votat astăzi pentru numirea în funcțiile de prim-viceguvernator și viceguvernator al Băncii Naționale a Moldovei (BNM) a lui Vladimir Munteanu și Cristina Harea. Lăudați de către guvernatorul Sergiu Cioclea pentru realizările obținute până acum, candidații au fost supuși criticii opoziției. Cele mai multe obiecții parlamentarii le-au avut față de Cristina Harea, care nu ar corespunde criteriilor legale, neavând o experiență de activitate de cel puțin zece ani în domeniul financiar-bancar.

„Este poate cea mai importantă decizie pe care am luat-o în calitate de guvernator al BNM să găsesc aceste două persoane care să fie fața Băncii Naționale. Am discutat cu mai multe persoane, unele au refuzat. Nici acestea nu au răspuns pozitiv imediat. Am certitudinea că în aceast componență vom activa ca o echipă sudată”, a declarat Cioclea deputaților.

Vladimir Munteanu a candidat anterior la funcția de guvernator al Băncii Naționale a Moldovei. El este absolvent al Universității Harvard, unde și-a făcut masteratul în perioada 2004-2005. Munteanu a activat de-a lungul anilor atât în cadrul Băncii Mondiale, cât și în cadrul Fondului Monetar Internațional. Ultimul său loc de muncă este de consilier pe termen lung în domeniul monetar-valutar din cadrul FMI. În perioada 1992-2000, Munteanu a activat în cadrul BNM și a ocupat inclusiv funcția de șef al departamentului Operațiuni de schimb valutar și Relații Internaționale. Vladimir Munteanu va deține și funcția de vicepreședinte al Consiliului de supraveghere al BNM.

Din același consiliu va face parte și Cristina Harea, noua viceguvernatoare a Băncii Naționale. Harea este cunoscută pentru funcția de președintă a Camerei de Comerț Americane din Moldova. Anterior, ea a fost vicedirectoare a companiei Glass Container, dar și manager în domeniul investițiilor la Horizon Capital Advisers LLC, Chișinău. 

„De ce ne obligați să încălcăm legea votând-o pe doamna Harea care nu are oe xperiență de activitate de zece ani în domeniul financiar-bancar”, a întrebat indignată comunista Ina Șupac. Potrivit lui Cioclea, Hare are însă experiența prevăzută de lege.

Anticoruptie.md
23/09/2016




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii