Un atac aerian lansat de forțele ruse în noaptea de 28 iulie 2025 a provocat moartea a 17 persoane și rănirea altor 42, în urma bombardării coloniei corecționale Bilenkivska din regiunea Zaporojie, Ucraina. Instituția a fost lovită cu patru bombe aeriene ghidate (KAB), care au distrus complet cantina penitenciarului și au avariat grav sediul administrativ și secția de carantină.
Potrivit Ministerului Justiției ucrainean, mai mulți răniți se află în stare gravă și au fost transportați la spitale ale Ministerului Sănătății. Ceilalți au primit îngrijiri medicale în incinta închisorii, fiind supravegheați de personalul medical și de echipele de pază.
Pentru menținerea ordinii în instituție, au fost mobilizați aproximativ 50 de angajați ai Serviciului Penitenciar de Stat al Ucrainei. Oficialii au precizat că perimetrul nu a fost afectat, iar nu există pericol de evadare.
Kievul acuză Rusia de încălcarea gravă a dreptului internațional umanitar, calificând atacul asupra unei instituții civile drept o crimă de război. Bombardarea infrastructurii non-militare, inclusiv a penitenciarelor, este interzisă de convențiile internaționale.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii