„Cauze obiective” // Un vameș nu a putut să închidă o firmă timp de 12 ani

Ilie Gulca
15/04/2021
Foto simbol

Inspectorul principal Dmitri Fiodorov din cadrul Biroului Vamal, Postul Vamal Cuciurgan, a fost angajat al statului și, în paralel, începând cu 2009, fondator al unei firme din domeniul comerțului cu amănuntul al hainelor și încălțămintei. Acum vameșul riscă să fie demis din cauza că nu și-a rezolvat în timp util această incompatibilitate.

„Începând cu 1999, vameșul Fiodorov s-a aflat în mai multe funcții în cadrul serviciului vamal. În iunie 2009, el a fondat o firmă împreună cu alte două persoane cu activitate în comerțul cu amănuntul al hainelor și încălțămintei. În cadrul acestei firme, vameșul deținea și calitatea de administrator cu partea socială de 34% din capitalul social de 5.400 de lei”, se menționează într-un comunicat al Autorității Naționale de Integritate (ANI).

Deși inspectorul de integritate nu a stabilit, în cadrul controlului, faptul dacă vameșul a încasat salariu în calitate de administrator și de asociat, consideră că ultimul a admis incompatibilitate de funcție prin faptul că a deținut concomitent statutul de funcționar vamal și funcții în conducerea firmei fără a întreprinde acțiuni de soluționare a incompatibilității.

De cealaltă parte, Fiodorov a declarat că a fondat firma în perioada în care a fost dat afară din Serviciul Vamal, dar, după ce a fost reangajat în urma unei decizii judecătorești, nu a mai putut să se retragă din companie din cauze „obiective”.

„Din 2010 până în prezent, unul dintre fondatori locuiește permanent în Rusia și, prin urmare, nu dețin de identitate obligatorii pentru demararea procedurii de lichidare”. 

În consecință, inspectorul de integritate a decis ca vameșul să fie decăzut din dreptul de a exercita o funcție publică sau o funcție de demnitate publică, cu excepția funcțiilor electorale, pe o perioadă de trei ani și includerea acestuia în Registrul Interdicțiilor. Dacă actul va rămâne definitiv, ANI va sesiza Serviciul Vamal pentru demararea procedurii de revocare a subiectului.

Ilie Gulca
15/04/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii