Membrii comisiei institutită de Guvern să aleagă un candidat la funcţia de judecător la Curtea de Constituţională din partea Executivului s-au întrunit în prima şedinţă. Aceştia au discutat despre Regulamentul privind modul de organizare și desfășurare a cursei. Documentul ar putea fi publicat săptămâna următoare în Monitorul Oficial, iar acest lucru va permite desfăşurarea propriu-zisă a concursului.
Din comisie fac parte nouă persoane, între care foștii judecători la Curtea Constituțională, Victor Pușcaș și Nicolae Osmochescu, decanul Facultății de Drept a USM, Sergiu Băieșu, reprezentanții societății civile Igor Boțan, director executiv al Asociației pentru Democrație Participativă, Ludmila Andronic, președintele Consiliului de Presă, și Sorina Macrinici, consilier juridic al Centrului de Resurse Juridice. Din partea Executivului, în comisie au fost incluși Roman Cazan, secretar general adjunct al Guvernului, Sergiu Gurduza, consilier principal de stat al prim-ministrului în domeniul justiției. Președintele comisiei este premierul Valeriu Streleț.
Întâmplător sau nu, Guvernul a instituit comisia luni, 19 octombrie, în ziua în care fracțiunea PLDM a depus o sesizare la Curtea Constituţională. Deputații cer magistraților să se expună dacă lipsirea lui Vlad Filat de imunitate este sau nu constituțională. Toate în pofida faptului că instituția are un judecător lipsă de un an, iar în tot acest timp experții din domeniu au atenționat de mai multe ori despre necesitatea unui proces transparent de selectare a candidatului potrivit.
Recent, reprezentanţii Curţii Constituţionale au precizat într-un comunicat de presă că termenul regulamentar de examinare a admisibilităţii sesizărilor este de două luni.
Instanţa trebuie să aibă şase judecători. Potrivit legii, doi sunt desemnaţi de Consiliul Superior al Magistraturii, doi - de Parlament şi doi - de Guvern.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii