Concurs cu ghinion și pentru funcția de vicepreședinte al ANI

Anticoruptie.md
13/11/2017
captura privesc.eu

Unul dintre cei doi candidați la funcția de vicepreședinte al ANI, Francisco Talmaci, s-a retras din concurs, în favoarea competiției pentru fotoliul de președinte al Autorității Naționale de Integritate. Anunțul a fost făcut în cadrul ședinței de astăzi a Consiliului de Integritate. De asemenea, celălalt candidat la funcția de vicepreședinte al ANI, Lilian Chișcă, a depus cerere de contestare a rezultatelor probei orale a concursului.

Cererea a fost însă respinsă de Consiliu pentru că nu este prevăzută o procedură de contestare a probei de interviu. Lilian Chișcă rămâne astfel  singurul candidat la funcția de vicepreședinte al ANI, urmând să fie testat la poligraf.

Recent, Consiliul de Integritate a anunțat că la noul concurs pentru fotoliul de președinte al Autorității Naționale de Integritate s-au înscris trei candidați. Astfel, și-au depus dosarele  Rodica Antoci, șefa Laboratorului de expertize judiciare criminale, din cadrul Centrului Național de Expertize Judiciare, Lidia Chireoglo, ofiţer superior de urmărire penală la Centrul Naţional Anticorupţie, și Francisco Talmaci, şef al Direcţiei sinteză, asistenţă juridică şi control din cadrul Inspecției financiare.

Între timp, cei doi candidați la funcția de președinte al ANI care nu au trecut testul la poligraf, Victor Strătilă și Teodor Cârnaț, s-au adresat în judecată. În cazul lui Cârnaț, judecătorul care se ocupă de dosar a ridicat excepția de neconstituționalitate a mai multor prevederi din Legea privind aplicarea testării la detectorul comportamentului simulat.

Anticoruptie.md
13/11/2017




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii