Consiliul European decide asupra unui pachet suplimentar de sprijin pentru Ucraina în valoare de 50 miliarde de euro

Crina Dumitriu
02/02/2024
Captură

Liderii tuturor celor 27 de țări europene au convenit, joi, în cadrul unei ședințe speciale a Consiliului European, asupra unui pachet suplimentar de sprijin pentru Ucraina în valoare de 50 miliarde de euro, ca parte a bugetului UE. Politicienii s-au reunit pentru a discuta despre revizuirea bugetului UE pentru 2021-2027, inclusiv sprijinul pentru Ucraina.

„Am ajuns la un acord”, a declarat președintele Consiliului European, Charles Michel, pe Platforma X. „Asigură finanțare stabilă, pe termen lung și previzibilă pentru Ucraina”. El a adăugat că UE își asumă responsabilitatea pentru sprijinirea Ucrainei: „Știm ce este în joc”.

Pachetul de ajutor de 50 miliarde de euro pentru Ucraina – „Fondul pentru Ucraina” – va consta din 17 miliarde de euro sub formă de granturi și 33 de miliarde de euro în împrumuturi. A fost propus de președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în iunie 2023, pentru a asigura o finanțare previzibilă pentru Ucraina pe drumul său către UE și un buget UE care să facă față „crize după criză”.

Anterior, la Summitul European, desfășurat la Bruxelles în perioada 14-15 decembrie 2023, s-a decis amânarea deciziei privind alocarea asistenței Ucrainei până în noul an.

Crina Dumitriu
02/02/2024




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii