Consiliul Național pentru Protecția Drepturilor Copilului: Este necesară atenția statului asupra siguranței copiilor în utilizarea internetului

Iana Gore
18/11/2020
gov.md

Siguranța online a copiilor, acțiunile întreprinse în vederea desfășurării procesului educațional la distanță în condiții sigure pentru elevi și profesori, protejarea minorilor împotriva exploatării economice și a implicării în orice muncă au fost principalele subiecte discutate, miercuri, în cadrul celei de-a treia ședință a Consiliului Național pentru Protecția Drepturilor Copilului.

„Multe acțiuni prevăzute în acest plan au valabilitate mai mare decât 2020. Astfel este necesar să menținem focusată atenția instituțiilor statului asupra acțiunilor de asigurare a siguranței copiilor în utilizarea internetului. E necesar să pregătim un plan de acțiuni actualizat pentru perioada următoare, contăm în continuare pe sprijinul partenerilor noștri UNICEFF,  LA Strada și le mulțumim pentru suportul acordat Guvernului în acest proces”, a menționat premierul.

Printre reușitele planului de acțiuni privind promovarea siguranței copiilor și adolescenților pe internet pentru 2017–2020 se numără introducerea modului privind siguranța digitală în cadrul ciclului primar, organizarea a peste 4.000 de acțiuni de instruire a copiilor, părinților și a cadrelor didactice privind măsurile de prevenire a abuzurilor pe internet și implementarea Programului Național de alfabetizare digitală a cadrelor didactice.

O noutate implementată cu succes a fost instruirea a 80 de procurori și judecători privind investigarea cazurilor de încălcare a drepturilor copilului în mediul online și elaborat un ghid metodologic care conține informații privind tactica investigațiilor și înfăptuirea justiției în acest context.

În cadrul ședinței a fost discutată necesitatea de descurajare a fenomenului exploatării prin muncă a copiilor. Conform datelor prezentate de ministra Viorica Dumbrăveanu, în acest an, au fost documentate 18 cazuri de încadrare în câmpul muncii a copiilor sub 16 ani. Astfel, a fost discutată necesitatea de a opera modificări la cadrul legal în domeniul muncii și de a permite efectuarea controalelor inopinate

Subiecți prezenți la ședință au accentuat necesitatea actualizării Legii privind drepturile copilului, adoptată în 1994. În context, a fost discutată posibilitatea instituirii unui grup de lucru pentru coordonarea și monitorizarea implementării Convenției Lanzarote, ratificată de Moldova în 2011.

Iana Gore
18/11/2020




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii