Coronavirus: cinci decese și 196 de infecții. Transnistria – 45, Chișinău – 40, Cahul – 29

Ilie Gulca
04/08/2021

Alte 196 de cazuri de infectare cu COVID-19 au fost confirmate miercuri în Republica Moldova după efectuarea a 4.438 de teste. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Transnistria – 45, municipiul Chișinău – 40, Cahul – 29 și Bălți – 11. Din numărul total de cazuri, 12 sunt de import: 3 – Italia, 2 – Marea Britanie, 2 – Rusia, 2 – Turcia, 1 – Belgia, 1 – Germania, 1 – Ucraina.

Bilanțul cazurilor de COVID-19 în Republica Moldova a ajuns la 260.024. Din numărul total de cazuri, unul e în rândul lucrătorilor medicali – un asistent medical.

În total, în cadrul instituțiilor medico-sanitare spitalicești, sunt internate 401 persoane confirmate cu infecția COVID-19, dintre care 61 – în stare extrem de gravă; 14 pacienți sunt conectați la aparate de respirație asistată.

Alte 138 de persoane au fost vindecate. În total, 252.421 de persoane au fost tratate de COVID-19. În tratament la domiciliu cu forme ușoare și moderate de COVID-19 se află 866 de persoane, iar 24.791 sunt sub supraveghere la domiciliu.

Totodată, autoritățile au anunțat cinci decese:

Deces 6.262: Bărbat de 74 de ani din r. Ocnița, internat în SC. Bălți. Comorbidități: anemie.

Deces 6.263: Femeie de 57 de ani din r. Florești, internată în SC. Bălți. Comorbidități: cardiopatie ischemică, fibrilație atrială, glomerulonefrita cronică, boală cronică renală, hipertensiune arterială, anemie.

Deces 6.264: Bărbat de 94 de ani din r. Glodeni, internat în SC. Bălți. Comorbidități: fibrilație atrială cronică, hipertensiune arterială.

Deces 6.265: Femeie de 79 de ani din r. Ocnița, internată în SC. Bălți. Comorbidități: cardiopatie hipertensivă, hipertensiune arterială.

Deces 6.266: Femeie de 89 de ani din regiunea transnistreană. Comorbidități: cardiopatie, diabet zaharat, obezitate.

Ilie Gulca
04/08/2021



Become a Patron!

Comentarii