Câștig de cauză pentru Comisia Situații Excepționale // Avocații, obligați să lucreze pe timp de pandemie

Julieta Savițchi
01/04/2020

Avocații vor fi obligați să-și exercite în continuare obligațiunile de serviciu pe timpul pandemiei, altfel vor risca să fie înlăturați din profesie. Curtea de Apel Chișinău a respins plângerea depusă de Uniunea Avocaților din Republica Moldova împotriva Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE) care i-a obligat pe apărători să lucreze în perioada de carantină. Instanța a respins și acțiunea depusă separat, la aceeași temă, de către avocatul Dumitru Buliga.

Avocații au declarat că CSE a emis dispoziții care contravin prevederilor legale. „Activitatea avocatului se reglementează de art. 25 al Legii cu privire la avocatură, iar decizia de a obliga apărătorii să meargă la serviciu constituie o depășire evidentă a competențelor legale”, se arată în plângerea depusă de Uniunea Avocaților.

„Singura entitate care are competența de a pedepsi avocații pentru încălcările disciplinare, inclusiv cu retragerea licenței, este Comisia pentru etică și disciplină din cadrul Uniunii Avocaților”, a argumentat și avocatul Buliga.

CSE a respins acuzațiile reclamanților, menționând că toate dispozițiile au fost emise în conformitate cu art. 22 din Legea cu privire la regimul stării de urgență, de asediu și de război în scopul salvării unui interes public, „sănătatea întregii populații”.

Curtea de Apel Chișinău și-a argumentat decizia, menționând că dispozițiile CSE contestate de reclamanți nu îi afectează personal pe niciunul dintre ei.

Amintim că începând cu 27 martie, avocații, notarii, executorii judecătorești sunt obligați, printr-o dispoziție a CSE, să nu-și întrerupă activitatea. Această prevedere a provocat critici, în mediul online, din partea apărătorilor.

Recent, Curtea de Apel Chișinău a respins o altă plângere împotriva CSE, cea a cardiochirurgului Anatol Ciubotaru, care a contestat demisia sa din funcția de director al Spitalului Clinic Republican.

Julieta Savițchi
01/04/2020




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii