Coronavirus // Trei decese, 166 de contaminări. Cele mai multe infecții, în Transnistria  

Ilie Gulca
28/07/2021

Alte 166 de cazuri de infectare cu COVID-19 au fost confirmate miercuri după efectuarea a  5.601 teste. În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate trei decese. Cele mai multe contaminări au fost înregistrate în stânga Nistrului – 58, după care urmează raionul Cahul – 26 și municipiul Chișinău – 18.

Din numărul total de cazuri, 16 sunt de import: patru – Turcia, trei – Franța, trei – Italia, doi – Marea Britanie, doi – Irlanda, unu – Germania, unu – Rusia. Bilanțul cazurilor de COVID-19 în Republica Moldova a ajuns la 259.018. Din numărul total de contaminați, unul este un asistent medical.

În total, în cadrul instituțiilor medico-sanitare spitalicești, sunt internate 319 persoane confirmate cu infecția COVID-19, dintre care 55 sunt în stare extrem de gravă; 11 pacienți sunt conectați la aparate de respirație asistată.

Alte 96 de persoane au fost vindecate. În total, 251.741 de persoane au fost tratate de COVID-19. În tratament la domiciliu cu forme ușoare și moderate de COVID-19 se află 708 persoane, iar 23.172 sunt sub supraveghere la domiciliu.

Totodată, autoritățile au anunțat trei decese:

Deces 6.248: Bărbat de 85 de ani din r. Taraclia, internat în SR. Taraclia. Comorbidități: insuficiență cardiacă.

Deces 6.249: Femeie de 70 de ani din mun. Cahul, internată în IMSP IMU. Comorbidități: hipertensiune arterială, cardiopatie hipertensivă.

Deces 6.250: Femeie de 82 de ani din regiunea transnistreană. Comorbidități: cardiopatie, hipertensiune arterială.

Ilie Gulca
28/07/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii