Cum încearcă absolvenții INJ să scape de poligraf la angajarea în Procuratură

Anticoruptie.md
26/06/2017
Înscrierea la INJ în 2016. Foto: inj.md

Mai mulți pretendenți la funcția de procuror, absolvenți și audienți ai Institutului Național al Justiției, cer anularea probei la poligraf, obligatorie pentru înscrierea în Registrul candidatului la funcția de procuror. Solicitarea adresată Consiliului Superior al Procurorilor a venit după ce zece din 23 de absolvenți ai INJ au picat testul la poligraf. CSP a examinat sâmbătă, 24 iunie, propunerea Institutului Național al Justiției de suspendare a prevederii din Regulamentul CSP care stabilește că în Registrul candidaților pot fi incluși doar cei care au promovat testul la detectorul comportamentului simulat.

Mircea Roșioru, președintele Consiliului Superior al Procurorilor, susține că reprezentanții INJ au explicat în cadrul ședinței de sâmbătă că mai mulți absolvenți ai Institutului au invocat faptul că atunci când  au fost admiși la INJ nu exista încă prevederea legală cu privire la obligativitatea testului la poligraf pentru admiterea în profesia de procuror. Obiecțiile vin de la absolvenții promoției 2014-2016, dar și de la audienții INJ din promoția 2016-2018.

„În aceste condiții, există riscul ca acești absolvenți să nu mai accepte să candideze la funcția de procuror, iar statul a cheltuit pentru instruirea lor”, a redat Roșioru argumentele INJ.

CSP a luat decizia de a amâna examinarea cererii INJ până la pronunțarea hotărârii Curții Supreme de Justiție pe o cerere depusă în judecată de cei zece absolvenți ai Institutului care au picat testul la poligraf. Potrivit agendei CSJ, ședința de judecată în cazul celor zece candidați la funcția de procuror urmează  să aibă loc pe 13 iulie 2017. Ei cer anularea hotărârii Consiliului Superior al Procurorilor din 2 iunie 2017 prin care a fost respinsă includerea lor în Registrul candidaților pe motiv că nu au promovat testul la poligraf.

Regulamentul Consiliului Superior al Procurorilor prevede expres că Aparatul Consiliului înscrie în Registru candidatul la funcția de procuror după primirea tuturor actelor menționate la art.22 alin.(2) al Legii cu privire la Procuratură. „Candidații inapți din punct de vedere medical şi cei care nu au promovat testul la detectorul comportamentului simulat nu se includ în Registru”.

Anticoruptie.md
26/06/2017




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii