Republica Moldova a acționat, în litigiul privind Aeroportul Internațional Chișinău, în conformitate cu principiile statului de drept și cu obligațiile sale internaționale. Aceasta rezultă din hotărârea Curții de Apel Svea din Stockholm (Suedia), care a respins, la 14 februarie curent, cererea Komaksavia Airport Invest Ltd (Republica Cipru) împotriva Republicii Moldova și a obligat compania să achite cheltuielile de judecată ale statului.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Justiției, cererea Komaksavia Airport Invest Ltd împotriva Republicii Moldova viza desființarea hotărârii arbitrale din 3 august 2022 emise de Tribunalul arbitral al Institutului de Arbitraj al Camerei de Comerț din Stockholm. Litigiul a început după ce compania cipriotă a revendicat Komaksavia privind așa-zisa investiție în Avia Invest SRL, fostul concesionar al Aeroportului Internațional Chișinău.
În mai 2020, Komaksavia a inițiat un arbitraj împotriva Republicii Moldova, susținând că statul ar fi intervenit ilegal și discriminatoriu în investiția sa.
În august 2022, tribunalul arbitral a constatat că Komaksavia nu a realizat o investiție protejată conform Acordului de promovare și protejare reciprocă a investițiilor (dintre guvernele Republicii Cipru și Republicii Moldova) și a respins cererea din lipsă de jurisdicție.
Komaksavia a contestat ulterior hotărârea tribunalului arbitral la Curtea de Apel Svea, din Suedia, sediul tribunalului arbitral, dar, prin decizia din 14 februarie 2025, instanța a respins cererea și a constatat că:
Transferul părții sociale de 95% din capitalul social al Avia Invest către Komaksavia nu a constituit o investiție protejată.
Komaksavia nu a demonstrat că a făcut o contribuție și nu și-a asumat un risc economic real.
Tribunalul arbitral a aplicat corect regulile internaționale privind protecția investițiilor.
Curtea de Apel Svea a acceptat integral poziția Republicii Moldova și a obligat Komaksavia să achite toate cheltuielile de judecată ale statului, în valoare de 105.000 EUR și 10.000 USD, plus dobândă.
Republica Moldova a fost reprezentată în această cauză judiciară de către avocații Dan Engström, Elin Nilsson (SALC Advokatbyrå, Suedia), Ioana Salajanu (SLV Legal, Elveția), Andrei Bivol (Bivol & Asociații, Republica Moldova) și de Prof. George A. Bermann (SUA) care a acționat în calitate de expert în dreptul internațional al investițiilor.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii