Curtea Supremă de Justiție a sesizat Curtea Constituțională după ce opțiunea de căutare a dosarelor în baza numelor părților a fost exclusă de pe portalul instanțelor

Anticoruptie.md
20/02/2017
Foto: CIJM

Curtea Supremă de Justiție a sesizat Curtea Constituţională cu privire la constituţionalitatea competenţelor Agenţiei de administrare a instanţelor judecătoreşti, după ce opțiunea de căutare a dosarelor în baza numelor părților implicate în procese a dispărut de pe portalul instanțelor de judecată, gestionat de Agenție. Potrivit CSJ, acest fapt a dus la încălcarea principiului de justiție transparentă și la un conflict de ordin constituţional între puterea judecătorească şi puterea executivă, reprezentată de Ministerul Justiţiei.

Potrivit unui comunicat de presă, la baza demersului CSJ a stat inclusiv faptul că Agenţia de administrare a instanţelor judecătoreşti, aflată în subordinea Ministerului Justiţiei, a acceptat excluderea posibilității de căutare a hotărârilor judecătoreşti după numele şi prenumele părţilor la proces. „Această situaţie a condus, în opinia Plenului, la încălcarea principiului fundamental al justiţiei transparente, potrivit căruia nu este suficient să se facă dreptate, trebuie să se vadă că se face dreptate”, se arată în comunicat. 

Plenul CSJ a cerut controlul constituționalității articolului 55, aliniatul 1, al Legii privind organizarea judecătorească, care preve că Ministerul Justiţiei exercită controlul asupra judecătoriilor și curţilor de apel în probleme organizatorice, precum și controlul constituționalității hotărârii Guvernului privind organizarea și funcționarea Agenției de administrare a instanțelor judecătorești. Ambele ar fi în neconcordanță cu mai multe articole din Constituție, care garantează statul de drept, separaţia puterilor, independenţa judecătorilor, monopolul lor în înfăptuirea justiţiei și rolul Consiliului Superior al Magistraturii de organ al autoadministrării judecătoreşti. 

Opțiunea de căutrare a dosarelor în baza numelor părților implicate a dispărut de pe portalul instanțelor naționale de judecată www.instante.justice.md la începutul lunii februarie. „Compartimentul nu permite căutarea în funcţie de numele şi prenumele părţilor în proces, în scopul asigurării protecției datelor cu caracter personal”, au motivat reprezentanţii Ministerului Justiției. De cealaltă parte, Curtea Supremă de Justiție a decis să nu implementeze modificarea pe propria sa pagină web. Excluderea opțiunii de căutare după nume și prenume a stârnit nemulțumirea mai multor jurnaliști și ONG-uri. Subiectul a fost abordat și în cadrul dezbaterii publice cu tema „Datele cu caracter personal, între protecția demnitarilor și limitarea accesului la informație”. La scurt timp, la secțiunea „agenda ședințelor” de pe portal a fost introdusă căsuța de căutare în baza numelui și prenumelui părților pe dosar.

În 2015, Centrul de Reformă în Sistemul Judecătoresc (CRSJ), creat pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, la propunerea preşedintelui instanţei, Mihai Poalelungi, a venit cu un pachet de inițiative legislative, 17 la număr. Magistraţii au propus, între altele, şi transferul Departamentului de Administrare Judecătorească, actuala Agenţie de administrare a instanţelor judecătoreşti, de la Ministerul Justiției la CSM. Mihai Poalelungi explica, în cadrul unui interviu acordat portalului Anticoruptie.md, că astfel instituţia nu va avea „o dublă conducere din partea Ministerului și a Consiliului”. Iniţiativa nu a fost însă susţinută.

Anticoruptie.md
20/02/2017




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii