De ce nu a protestat Anatol Mătăsaru de Ziua lucrătorului procuraturii. Cronica terorizării unei familii

Ilie Gulca
29/01/2019

Soția și copiii activistului civic Anatol Mătăsaru au fost supuși unui adevărat calvar în noaptea trecută. Începând de la sfârșitul săptămânii trecute, potrivit jurnalistei Julieta Savițchi, soția activistului, tot felul de polițiști le-au vizitat casa sub diferite pretexte. Scopul șefilor angajaților Ministerului Afacerilor Interne ar fi fost să îl aducă forțat pe activist la poliție și să îl țină acolo. În noaptea trecută, inși dubioși s-au năpustit asupra casei lui Mătăsaru, i-au terorizat soția și i-au înspăimântat copiii.  Activistul Anatol  Mătasaru filmează pentru portalul Anticoruptie.md, iar soția sa, Julieta Savitchi, este reporteră la Centrul de Investigații Jurnalistice.  

Vineri seară. „Vineri seară, Anatol a fost căutat de poliție pentru a se prezenta pe 28 ianuarie la ofițerul de urmărire penală. E vorba de un caz în care soțul meu figurează ca victimă. În septembrie 2018, a depus o cerere la poliție pentru că a fost atacat în fața Consiliului Superior al Magistraturii. Polițiștii i-au spus atunci că nu există element de infracțiune”, relatează jurnalista de investigații Julieta Savițchi.  

„Același ofițer de urmărire penală, care i-a spus în septembrie că nu există elemente de infracțiune, Dragoș Slobodeniuc, a fost descoperit acum subit elementul de infracțiune și i-a cerut soțului meu să se prezinte neapărat, pe 28 ianuarie, la biroul său.” „Anatol însă i-a spus că are deja lucruri planificate pentru această zi și că nu poate să se prezinte. După această discuție, soțul meu a plecat pentru câteva zile cu treburi la țară.”

Sâmbătă seară. „Am fost vizitați de polițistul de sector. Acesta și-a motivat vizita prin faptul că ar colecta mărturii despre o bătaie care ar fi avut loc cu două cartiere mai la vale, la nu știu ce intersecție. Cred că este normal ca un polițist să caute martori, însă mi s-a părut ciudat ca, dintr-un bloc cu trei scări și trei etaje, să vină anume la noi.”

„După ce mi-am liniștit copiii, a verificat o altă intrare în locuință. Am observat că poarta era deschisă vraiște. Am închis-o. Intrând în casă, am observat în geam o moacă de bărbat holbându-se printre jaluzele. Copiii mei s-au speriat foarte tare, cel mai mic a urinat de spaimă.”

Luni seară. „Calvarul a început la[roape de ora 21.00. Mi-a telefonat cineva la ușă și s-a prezentat că ar fi de la poliție. I-am spus că nu am chemat pe nimeni, însă el a răspuns că are o citație și trebuie să o înmâneze neapărat domnului Anatol Mătăsaru. Am spus că nu vreau să deschid pentru că este oră târzie și am copii.”

„Cu toate astea, agentul de poliție a ținut să îmi citească textul citației lși să semnez că am primit-o. Anatol a fost invitat astăzi, 29 ianurie, la ofițerul de urmărire penală, în caz contrar, va fi adus forțat. Nu știu de când părțile vătămate sunt aduse forțat la poliție.” „I-am spus polițistului că soțul meu nu este acasă. Mai mult, i-am telefonat ofițerului responsabil Slobodeniuc și i-am spus că Anatol este plecat. Cu toate astea, el a insistat ca soțul meu să se prezinte la comisariat… Au urmat o serie de întrebări despre locul aflării sale.”

Calvarul de luni noapte

„După asta, la vreo 30 de minute, a început să lovească cineva în ușa de la scară. O voce de bărbat mi-a urlat  că îl caută pe un prieten, Valera. I-am spus că nu locuiește în casă nicio persoană cu acest nume. I-am spus că, dacă nu pleacă, voi chema poliția. Copiii mei s-au speriat foarte tare.” „După ce mi-am liniștit copiii, a verificat o altă intrare în locuință. Am observat că poarta era deschisă vraiște. Am închis-o. Intrând în casă, am observat în geam o moacă de bărbat holbându-se printre jaluzele. Copiii mei s-au speriat foarte tare, cel mai mic a urinat de spaimă.”

Marți ziua. „Astăzi, am altă surpriză. La ora 10:30, la ușa de la anexă a apărut din pământ un alt polițist, un cogeamite ofițer. Mi-a spus că a primit răspuns de la Comisia Electorală Centrală. Solicitaseră amănunte despre incidentul în care a fost atacat Anatol de către vicepreședintele Partidului Șor, Valeri Klimenko. Fiind foarte îngrijorată pentru copiii mei, i-am spun să ne lase în pace pentru că Anatol nu a pregătit niciun protest pentru Ziua lucrătorului procuraturii.”

„Ignorând vorbele mele, polițistul a continuat să întrebe insistent unde este Anatol. În timp ce vorbea cu mine, i-a răspuns altui bărbat la telefon că i-am deschis ușa. Nu știu de unde știu polițiștii că avem două intrări în casă. Erau doi polițiști, unul la o ușă, iar celălalt la alta. Este prea mare cinste pentru Mătăsaru ca să îi vină doi ofițeri de poliție să îi mai înmâneze o citație”, ironizează jurnalista.

„Nu am avut asemenea calvar în perioadă guvernării comuniste”

„Nu am mai avut cazuri în care să îmi lovească cu picioarele în ușă, să mi se uite pe geam și să îmi facă dezordine în curte. Am găsit  mucuri de țigară… La noi nu fumează nimeni. Deci, ei s-au asigurat ca Anatol să nu protesteze. Anul trecut, soțul meu a fost chemat la comisariat și ținut toată ziua, ținut pur și simplu ca să nu iasă să protesteze. Am știut că își vor încheia faptele mizerabile la sfârșitul zilei lor profesionale.”

„Trebuie să spun că acest calvar prin care a trecut familia mea a avut loc la câteva zile de la pronunțarea Curții Europene a Drepturilor Omului în cazul protestului lui Anatol din fața Procuraturii Generale, în 2015. Curtea a decis că Anatol nu a depășit limitele legale în timpul manifestației”, a precizat jurnalista de investigație Julieta Savițchi.  

„În perioada guvernării comuniste, am fost de asemenea terorizați, însă acțiunile lui Anatol erau calificate drept contravenționale. După 2009 încoace, i se intentează dosare penale.” 

Anatol Mătăsaru a câștigat până în prezent trei dosare la CEDO. Însă cazul în care a suferit cel mai mult, tortura din aprilie 2009, se află, după scurgerea a zece ani, în prima instanță, la Judecătoria Chișinău.

Amintim că Anatol Mătăsaru a început să protesteze împotriva polițiștilor, procurorilor și judecătorilor corupți în 2007 – a arborat atunci o pancartă pe automobilul său cu inscripția: „Nu mai dați mită poliției rutiere!”. În 2008, de Ziua Poliției (18 decembrie), a îmbrăcat un porc și un măgar în haine de polițist și procuror. În 2016, a protestat pe un scaun de WC în fața Procuraturii Anticorupție.

Din cauza dosarelor fabricate lui Anatol, el nu își poate redobândi cetățenia română. „Când autoritățile române i-au văzut cazierul, i-au spus că a comis fapte rușinoase pentru a deveni cetățean roman”, relatează soția sa. „Trebuie să spun că Anatol are conștiință românească și este de o mie de ori mai român decât unii moldoveni care nici măcar nu vorbesc românește, ca să nu spun de deputații socialiști care fac politică antiromânească, dar beneficiază de indemnizații din partea statului roman”. 

Ilie Gulca
29/01/2019




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii