Procurorii vor contesta decizia Judecătoriei Hâncești după ce instanța judecătorească l-a achitat pe magistratul Aureliu Postică acuzat de fals în declarații. Instanță a decis că fapta judecătorului nu întrunește elementele infracțiunii incriminate.
Procurorul general Dumitru Robu a inițiat urmărirea penală în septembrie 2022, iar exercitarea urmăririi penale a fost atribuită Procuraturii Anticorupție. „Exercitând funcția de judecător și având obligația declarării averii sale și a familiei, în perioada 2018-2021, el [Aureliu Postică] a indicat intenționat în declarațiile sale de avere și interese personale date eronate cu privire la veniturile soției de aproximativ 900.000 de lei”, se menționează într-un comunicat al Procuraturii Anticorupție, care citează investigațiile efectuate de procurori.
Procuratura Anticorupție a clasat dosarul în care judecătorul era cercetat pentru îmbogățire ilicită. Ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală a magistratului Aureliu Postică a fost semnată de procurorul responsabil de caz, Ina Frunze-Bargan, în martie 2023. Ea a constatat că lipsesc elementele constitutive ale infracţiunii de îmbogăţire ilicită.
În noiembrie 2023, membrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Ion Guzun, a propus examinarea suspendării din funcție a judecătorului pe motiv că are un dosar în care este acuzat de fals în declarații. Postică a solicitat amânarea examinării propunerii, declarând că ar urma să angajeze un avocat care să îi apere interesele. Propunerea lui Guzun nu a fost susținută de ceilalți șase membri ai CSM.
„S-au urmărit nişte interese şi mi-au fabricat dosarul ca să mă înlăture pentru o perioadă”, a declarat Postică pentru Anticoruptie.md.
După suspendarea din funcţie, Aureliu Postică a spus că dosarul a fost fabricat la comanda şefului interimar al CSM, Dorel Musteaţă. „Cred că este vorba de frustrare personală a lui Musteaţă. În toamna anului 2019, am participat la cele două adunări ale judecătorilor şi mi-am expus opinia că CSM, în componenţa în care se afla, era ilegal. Apoi, mi-am exprimat public poziția şi despre cele ce se întâmplau în CSM, despre blocajul din justiţie. Acum candidez pentru funcţia de membru al CSM şi sunt verificat de Comisia Pre-Vetting. Faptul că sunt cercetat penal va fi un motiv ca să fiu scos din cursă”, a declarat Postică atunci.
De partea cealaltă, Dorel Musteaţă a respins orice implicare în cazul lui Aureliu Postică.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii