Declarație // Societatea civilă critică felul în care Eduard Harunjen a fost învestit în funcția de procuror general: „Avem dubii rezonabile că integritatea procurorului general a fost verificată suficient de atent”

Anticoruptie.md
09/12/2016
Eduard Harunjen la depunerea jurământului. Foto: presedinte.md

Mai multe organizații neguvernamentale dezaprobă felul în care Eduard Harunjen a fost învestit în funcția de procuror general și solicită șefului statului să facă publică informația cu privire la verificarea integrității acestuia, pusă la dispoziție de Serviciul de Informații și Securitate. Le fel, societatea civilă îi cere lui Eduard Harunjen să vină cu explicații publice privind legalitatea provenienței averilor sale și acțiunile legate de evenimentele tragice din aprilie 2009 în care a fost implicat. Totodată, organizațiile neguvernamentale solicită Autorității Naționale de Integritate, imediat după ce va deveni funcțională, să efectueze controlul averii procurorului general.

„Avem dubii rezonabile că Serviciul de Informații și Securitate, Consiliul Superior al Procurorilor și președintele țării au verificat suficient de atent integritatea domnului Harunjen, conform legislației relevante ocupării funcției de demnitate publică, și că au examinat suficient circumstanțele de nimicire a unui dosar penal într-o cauză de deces care a avut loc în aprilie 2009. Toate aceste informații sunt în vizorul public de mai mult timp, iar în ședința din 7 decembrie 2016, CSP superficial a examinat întrebarea cu privire la dosarul din aprilie 2009 și nu a adresat nicio întrebare cu privire la averile candidatului, chiar dacă în presă au fost difuzate materiale care confirmau că dl. Harunjen deţine o casă impresionantă, pe care nu o putea construi din salariul de procuror”, potrivit unei declarații comune. 

Autorii apelului susțin că graba cu care a fost învestit Eduard Harunjen în funcție alimentează suspiciunea că întregul proces a fost orchestrat. „Regretăm repetarea modului de numire a persoanelor de demnitate publică în asemenea circumstanțe. Reamintim că în ianuarie 2016, societatea civilă a condamnat modul nedemocratic în care a fost învestit Guvernul Filip de către președintele Timofti. De asemenea, în condițiile în care recent au avut loc alegeri prezidențiale, chiar dacă acest fapt nu este expres prevăzut de lege, era logic și firesc să se aștepte ca numirea noului procuror general să fie efectuată de noul președinte”, sunt de părere reprezentanții societății civile.

Eduard Harunjen a fost învestit în funcție la nici 24 de ore după ce Consiliul Superior al Procurorilor l-a fost desemnat câștigător în cursa pentru fotoliul de procuror general. „Legea prevede până la 15 zile. Totul este foarte relativ. Poate fi o zi, pot fi 15. Dacă se întâmpla în 13 zile, era mai bine? Președintele a studiat toate materialele dosarului și a luat decizia așa cum a crezut de cuviință”, a declarat Ion Păduraru, secretarul general al Aparatului prezidențial, pentru Ziarul Național

Anticoruptie.md
09/12/2016




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii