Doc // Agenția Servicii Publice blochează nejustificat accesul la informații de interes public

Anticoruptie.md
04/09/2019

Centrul de Investigații Jurnalistice (CIJM) și Asociația pentru Protecția Vieții Private (APVP) au depus, joi, o moțiune publică la Agenția Servicii Publice în care reclamă ca fiind nefondate și eronate acțiunile de reziliere unilaterală a contractelor de prestări servicii și blocare nejustificată de către Agenție a accesului la datele publice din „Registrul de stat al persoanelor juridice”.

Potrivit documentului, pe parcursul ultimelor două luni, în raport cu mai multe instituții mass-media și unele ONG-uri, Agenția Servicii Publice a inițiat unilateral rezilierea contractelor de prestări servicii privind acordarea accesului la informațiile stocate în Registrul de stat al persoanelor juridice. Drept motiv, Agenția a invocat administrarea optimă a sistemelor informaționale și eficientizarea prestării serviciilor. Totodată, Agenția a condiționat semnarea unui nou contract prin completarea cererii tipizate de acordare a informațiilor din registru.

Organizațiile semnatare a moțiunii semnalează că cererea tipizată conține mai multe rubrici eronate și neadecvate, între care cea care cere rechizitele bancare, or, potrivit legii, vizualizarea și accesarea datelor din Registrul de stat al persoanelor juridice se efectuează gratuit. Rubrica privind scopul solicitării informațiilor contravine legii privind accesul la informație, care stabilește că orice persoană care solicită acces la informații este absolvită de obligația de a-și justifica interesul pentru informațiile solicitate. De asemenea, sunt nefondate rubricile privind abonamentul și rubrica „date cu caracter personal din categoria datelor speciale solicitate” - argument nefondat, care contravine normelor legale care obligă publicarea anumitor categorii de date (altor date decât categoria specială), inclusiv celor cu caracter personal.

CIJM și APVP menționează că, în contextul legislației în vigoare, cerințele legale privind protecția datelor cu caracter personal se interpretează excesiv și neadecvat în cazul restricționării accesului la informațiile din Registrul de stat al persoanelor juridice care vizează: denumirea persoanei juridice, numele prenumele fondatorilor, mărimea cotelor de participare și alte informații de interes public, care trebuie să fie publice. „Legea spune foarte clar că informațiile enunțate supra sunt publice și accesibile oricărei persoane, nefiind identificate alte motive legale care ar exclude această obligație de a oferi acces public la aceste informații”, se mai arată în moțiunea publică.

Anticoruptie.md
04/09/2019




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii