Doc // Cum va alege Guvernul doi judecători pentru Curtea Constituțională

Anticoruptie.md
01/07/2019

Guvernul condus de Maia Sandu a aprobat luni un regulament pentru organizarea concursului de selectare a doi magistrați ce urmează a fi desemnați de către Guvern în funcția de judecători constituționali, după demisia in corpore a vechii componențe a Curții Constituționale.

Regulamentul prevede două etape de concurs: competiția dosarelor și interviul. Concursul va fi organizat şi desfăşurat de către Comisia de concurs, constituită din prim-ministru, ministru al Justiției, secretar general adjunct al Guvernului responsabil de actele guvernamentale, Avocatul Poporului sau un reprezentant delegat de Avocatul Poporului, doi reprezentanți ai societății civile delegați de Platforma Societății Civile a Parteneriatului Estic, un fost judecător al Curții Constituționale cu reputație ireproșabilă și un doctor în drept cu reputație ireproșabilă. Comisia de concurs va fi asistată de către un psiholog și un specialist în managementul resurselor umane.

La examinarea dosarelor se va ține cont de nivelul studiilor formale, experiența profesională în domeniul juridic și reputația profesională. În cadrul interviului vor fi adresate 10 întrebări, care vor viza rolul Curții Constituționale și al judecătorilor, jurisprudența Curții Constituționale și standardele democratice, valorile candidatului și calitățile personale. Totodată, va fi testată și cunoașterea limbilor engleză sau franceză.

Vedeți mai jos regulamentul integral:

Anticoruptie.md
01/07/2019




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii