DOC // Decretul de numire a procurorului general, contestat la Curtea Constituțională. Sunt invocate mai multe încălcări

Anticoruptie.md
12/12/2016
Eduard Harunjen la depunerea jurământului. Foto: presedinte.md

Decretul de numire a lui Eduard Harunjen în funcția de procuror general a fost contestat luni, 12 decembrie, la Curtea Constituțională. În textul sesizării sunt invocate mai multe încălcări admise de candidat, Consiliul Superior al Procurorilor (CSP), dar și de către președintele Republicii Moldova. Autorul sesizării este deputatul liberal-democrat Grigore Cobzac, care afirmă că a depus sesizarea împreună cu  reprezentanții Partidului Acțiune și Solidaritate.

În sesizarea înregistrată la Curtea Constituțională se face referire la încălcarea Legii cu privire la procuratură, în partea care stabilește că „procurorii aleși în calitate de membri ai CSP sunt detașați din funcție pe durata exercitării mandatului”. Contrar acestei prevederi, șase din membrii CSP care au desfășurat concursul pentru selectarea procurorului general nu au fost detașați din funcțiile pe care le dețin, rămânând procurori în organele procuraturii, ei fiind subordonați pe linie ierarhică lui Eduard Harunjen, se precizează în contestația depusă la Curte. Potrivit autorilor sesizării, ținând cont de faptul că jumătate dintre membrii CSP care au organizat acest concurs nu au fost detașați din funcțiile de procurori, rezultă că întreaga activitate a CSP, în special cea aferentă concursului, este viciată din punct de vedere al legalității.

O altă încălcare invocată de autorii sesizării este că nu a fost respectată prevederea legală care spune că pentru funcția de procuror general pot candida persoane care în ultimele șase luni nu au deținut calitatea de membru al CSP. Totuși, în calitatea sa de procuror general interimar, Harunjen a fost membru al CSP din martie 2016 și până în prezent. Iar faptul că nu a participat la ședințele CSP nu este în măsură să anuleze calitatea sa de membru de drept al CSP. Ținând cont de aceste lucruri, autorii sesizării consideră că decretul de numire a noului procuror general încalcă principiul statului de drept, consacrat de Constituție.

De asemenea, în cererea depusă la Curtea Constituțională se face referire și la lipsa de transparență a cauzelor și circumstanțelor care au servit drept motiv pentru emiterea decretului. „Această omisiune a fost observată de societatea civilă care a cerut președinelui să facă publică informația cu privire la verificarea integrității titularului la funcția de demnitate publică, pusă la dispoziție de SIS. Reprezentanții societății civile cereau ca noul procuror general să vină cu explicații publice pentru a exclude orice dubiu cu privire la legalitatea provenienței averilor sale și acțiunile legate de evenimentele tragice dn aprilie 2009”, se precizează în sesizare.

Președintele CSP, Mircea Roșioru, nu a răspuns la telefon pentru a ne oferi un comentariu.

Eduard Harunjen a fost învestit în funcție la nici 24 de ore după ce Consiliul Superior al Procurorilor l-a fost desemnat câștigător în cursa pentru fotoliul de procuror general. „Legea prevede până la 15 zile. Totul este foarte relativ. Poate fi o zi, pot fi 15. Dacă se întâmpla în 13 zile, era mai bine? Președintele a studiat toate materialele dosarului și a luat decizia așa cum a crezut de cuviință”, a declarat Ion Păduraru, secretarul general al Aparatului prezidențial, pentru Ziarul Național

 

Anticoruptie.md
12/12/2016




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii