DOC // Societatea civilă, îngrijorată de o nouă inițiativă a Ministerului Justiției. „E un atac împotriva organizațiilor necomerciale”

Anticoruptie.md
12/07/2017
curentul.md

Circa 30 de organizații nonguvernamentae, printre care și Centrul de Investigații Jurnalistice, au semnat o declarație publică prin care atenționează despre un atac împotriva organizațiilor necomerciale care sunt active în promovarea politicilor publice sau altor activități de dezvoltare a democrației participative. Pericolul vine de la câteva amendamente formulate de Ministerul Justiției pentru noua Lege cu privire la organizațiile necomerciale. Aceste amendamente limitează activitatea organizațiilor neguvernamentale și stabilesc interdicții pentru finanțarea acestora, directă sau indirectă, din afara Republicii Moldova.

„Completările propuse de Ministerul Justiției includ «prevederi speciale privind activitatea politică a organizațiilor necomerciale», care în esență limitează activitatea organizațiilor neguvernamentale și stabilesc interdicții pentru finanțarea acestora, directă sau indirectă, din afara Republicii Moldova. Restricțiile se referă la organizații care contribuie la elaborarea și promovarea politicilor publice menite să influențeze procesul legislativ și la organizațiile care, potrivit inițiativei, pot participa sau interveni în activități politice, în campanii electorale, activități legate de programe electorale, susținere a partidelor politice, lideri ai acestora sau candidați, acțiuni de promovare, desfășurate în comun sau separat, atât în alegeri în sensul Codului electoral sau chestiunile supuse referendumului, cât și în afara alegerilor. Aceste organizații nu vor putea accesa nici mecanismul 2%”, atenționează reprezentanții societății civile.

Ajustările, de asemenea, vizează și reguli suplimentare de transparență financiară a tuturor organizațiilor care beneficiază de finanțare din afara Republicii Moldova. Ele ar trebui să depună la Ministerul Justiției rapoarte financiare trimestriale și anuale. Asta chiar dacă aceste rapoarte se prezintă lunar și anual către organele fiscale ale Republicii Moldova. Mai mult, ONG-urile ar trebui să publice și alte rapoarte de confirmare a provenienței mijloacelor financiare și a veniturilor organizației, dar și ale membrilor organelor de conducere ale acestora.  În plus, organizațiile vor trebui să depună și o declarație scrisă privind veniturile și cheltuielile din „activități politice” la Ministerul Justiției și Comisia Electorală Centrală și să o publice pe pagina lor web.

Pentru încălcarea rigorilor de mai sus, Ministerul Justiției va aplica sancțiuni organizației necomerciale și membrilor organelor de conducere ale organizației. Printre sancțiuni se numără amenda în mărimea fondului salarial lunar sau a valorii bunurilor materiale de care organizația a beneficiat contrar legii, oricare este mai mare, precum și lichidarea organizației, ultima fiind dispusă de judecător.

Organizațiile semnatare a declarației susțin că propunerile ministrului Justiției nu pot fi susținute sub nicio formă, deoarece acestea sunt contrare standardelor internaționale și pun în pericol întregul sector asociativ și democrația în Republica Moldova.

„Inițiativa este contrară standardelor internaționale, care nu admit astfel de limitări pentru activitatea ONG-urilor. O analiză recentă a Comisiei de la Veneția relevă că astfel de limitări există doar în trei țări membre ale Consiliului Europei - Rusia, Ungaria și Azerbaidjan. Recent, Comisia de la Veneția a avut o atitudine critică față de legislația din Ungaria. Limitările propuse de dl Cebotari sunt mai restrictive decât cele din Ungaria, țară care nu impune interdicția absolută de finanțare din exterior a ONG-urilor. Propunerile reprezintă un atac împotriva organizațiilor necomerciale care sunt active în promovarea politicilor publice sau altor activități de dezvoltare a democrației participative. Majoritatea absolută a ONG-urilor din Moldova beneficiază de fonduri susținute de partenerii de dezvoltare. Astfel de măsuri vor lipsi de finanțare majoritatea ONG-urilor active din țară, iar organizațiile și fundațiile politice străine care activează în Republica Moldova ar trebui să-și încheie activitatea. Aceasta va afecta miile de persoane care beneficiază în mod direct de pe urma activității ONG-urilor și funcționarea democrației în Republica Moldova”, se arată în declarație.

Autorii acesteia solicită ministrului Justiției să renunțe la inițiativa de limitare a finanțării activității ONG-urilor din exterior și să expedieze cât de curând posibil Guvernului pentru aprobare proiectul Legii elaborat de grupul de lucru; Guvernului și Parlamentului să voteze proiectul Legii cu privire la organizațiile necomerciale elaborat de grupul de lucru fără a introduce prevederi care ar limita activitatea ONG-urilor. Corpului diplomatic și partenerilor de dezvoltare ai Republicii Moldova li se solicită să monitorizeze îndeaproape situația societății civile din Republica Moldova și inițiativele de suprimare a activității sectorului asociativ în Republica Moldova, și să întreprindă toate măsurile pentru a asigura că mediul de activitate al organizațiilor societății civile și a libertății presei nu se înrăutățesc.  

Anticoruptie.md
12/07/2017




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii