Doc // Un nou proces de judecată câştigat de CIJM. Reclamantul a cerut un milion de lei pentru o sesizare pe Harta Corupţiei

Anticoruptie.md
03/08/2017

Centrul de Investigaţii Jurnalistice (CIJM) a câştigat un nou proces de judecată. CIJM a fost acţionat în instanţă acum un an, în urma unei sesizări postate pe Harta Corupţiei a portalului Anticoruptie.md. 

Procesul a fost iniţiat după ce, în iulie 2016, un cetăţean ne-a sesizat un presupus caz de corupţie, publicat pe Harta Corupţiei. În septembrie, Centrul de Investigaţii Jurnalistice a fost acţionat în instanţa de judecată, reclamantul susţinând că i-a fost lezată onoarea, demnitatea şi reputaţia profesională. Pe lângă dezminţiri, reclamantul a cerut un prejudiciu moral de un milion de lei. Instanţa de fond a respins ca neîntemeiată acţiunea. 

Centrul de Investigaţii Jurnalistice a fost reprezentat de avocatul Valeriu Pleşca. 

Acum câteva săptămâni, CIJM a câştigat la Curtea de Apel Chişinău procesul de judecată pe care omul de afaceri Thomas Moser şi Întreprinderea cu Capital Străin Danube Logistics SRL l-au iniţiat în urma publicării unei anchete în care au fost vizaţi cei doi reclamanţi. 

  

Anticoruptie.md
03/08/2017




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii