Circa 30 de angajaţi ai Primăriei municipiului Chişinău au fost demişi pentru acțiuni de corupție pe parcursul a opt ani în care edil al Capitalei a fost Dorin Chirtoacă. Cifra a fost oferită chiar de primar în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la Pro TV Chişinău. Pe de altă parte, Dorin Chirtoacă își apără subalternii vizați în anchete jurnalistice privind averile acestora.
Deşi este dezamăgit că niciunul din cei pe care i-a disponibilizat pentru pretinse acţiuni de corupţie nu a fost condamnat, edilul susține că luptă și în continuare cu flagelul corupției „prinzând şi dând afară” subalterni. „Trăim în Republica Moldova. Cei corupţi sunt intangibili. Suntem cu câțiva ani în urmă. Oricât ai face curat, ei tot apar. Se va sparge acest buboi şi vom ajunge la o telenovelă”, a spus primarul.
Pe de altă parte, Dorin Chirtoacă s-a arătat deranjat de faptul că mai mulţi funcţionari ai Primăriei Chişinău au fost vizaţi într-o anchetă jurnalistică a Rise Moldova privind averile acestora. Autorii au constatat că bunurile pe care le dețin mai mulți angajați ai municipalității nu puteau fi procurate din veniturile oficiale. „În Primărie nu sunt oameni atât de bogaţi. Poate că au un nivel mediu de trai. Am făcut şi noi o anchetă de serviciu şi nu este chiar aşa. Nu corespunde adevărului ce s-a scris despre Aliona Berdilă (şefa Direcţiei ecomomie şi patrimoniu - n.r.), Veronica Herţa, (şefa Direcţie finanţe - n.r.), nici despre Roman Sofroni (şeful Direcţiei construcţii capitale - n.r.). Despre Diana Gurschi (şefa Direcţiei juridice - n.r.) este adevărat că şi-a procurat un automobil de lux, dar este vorba de un leasing. A vândut automobilul vechi şi a mai primit o recompensă de la un şofer în urma unui accident de maşină. Iar casa nu este a ei, dar a părinţilor. Cât îl priveşte pe Valeriu Negru, (şef interimar al Direcţiei asistenţă socială, n.a.), continuăm ancheta de serviciu, dar cunoaştem deja că terenul pe care a construit blocul a fost procurat înainte ca el să ajungă la Primărie”, a mai declarat edilul Capitalei.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii