Dorin Chirtoacă scapă de pedeapsă. Dosarul edilului a fost clasat

Mariana Colun
05/11/2015
Foto: agora.md

Dosarul lui Dorin Chirtoacă, primarul municipiului Chişinău, privind conflictul de interese, constatat de Comisia Națională de Integritate, a fost clasat. Edilul a ajuns în vizorul CNI pentru că ar fi favorizat o companie din România la o licitaţie internaţională. Ofiţerii Anticopţie au invocat şi în acest caz expirarea termenului de prescripţie. 

Dorin Chirtoacă ar fi admis un conflict de interese atunci când a favorizat compania SC Delta ACM-93 din România la licitația internațională privind reabilitarea bulevardelor Ștefan cel Mare și Sfânt, Constantin Negruzzi și Vasile Alecsandri.

Comisia Naţională de Integritate, care a fost sesizată de socialistul Ion Ceban, a dedus că primarul ar fi avut un interes personal atunci când a desemnat învingătoare compania care anterior a câștigat concursul privind reabilitarea străzii Alecu Russo din Chișinău și pentru care municipalitatea a scos din hazna circa 75 de milioane de lei. "Lucrările au fost efectuate cu încălcarea termenelor și a cerințelor de calitate, iar în cadrul licitației, prețul propus de compania respectivă nu a fost cel mai mic, așa cum prevede legislația, și nici experiența necesară pentru acest tip de lucrări, societatea comercială nu o deținea", se arăta într-un comunicat de presă al CNI. 

Atunci Dorin Chirtoacă a respins acuzațiile, invocând că ar fi vorba despre o campanie de denigrare. „Noi respingem orice acuzație și o considerăm neîntemeiată. Nu este vorba aici despre amenzi. Este vorba despre denigrarea numelui și asta este mai grav. Dacă punem asta pe lângă alte lucruri care se întâmplă în ultima perioadă cu bogătașii de la Primărie, cu Direcția Transport și Exdrupo, să nu se descopere că miliardul de la Banca de Economii a ajuns pe la Primărie”, a declarat Dorin Chirtoacă într-un interviu pentru Pro TV

Nu este prima dată când funcționarii nu sunt traşi la răspundere din cauza termenului de prescripție. CNI și CNA interpretează diferit legea. După ce CNI constată o încălcare funcționarii trebuie sancționați în conformitate cu prevederile Codului Contravențional. Aici intervine interpretarea diferită a termenului de prescripție, de trei luni. Problema este de când începe să fie calculat acest termen. Potrivit Codului Contravențional, termenul de prescripţie curge de la data săvârşirii contravenţiei. Astfel, CNA numără cele 90 de zile începând cu momentul comiterii contravenției. Respectiv, dacă contravențiile au fost descoperite de CNI după ce au trecut aceste 90 de zile, amenzile nu mai pot fi aplicate.

Mariana Colun
05/11/2015




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii