Dosarul anabolizantelor // Dodon neagă că persoane din anturajul său ar controla contrabanda cu anabolizante

Cornelia Cozonac
12/12/2020

Președintele în exercițiu, Igor Dodon, neagă faptul că persoane din anturajul său, inclusiv fratele său Alexandru, ar controla contrabanda cu anabolizante, preluată de la fostul democrat Constantin Țuțu, despre care a vorbit întro conferință de presă, deputatul Platformei DA Chiril Moțpan. 

„Toate acestea sunt aberații, învinuiri și calomnii. Acest deputat deja a fost dat în judecată. Haideți să vă explic ce e cu această operațiune, Conducerea de vârf a țării, eu personal am fost informați, acum câteva săptămâni, că sunt suspiciuni că transportul diplomatic e utilizat pentru lucruri ilegale. Atunci am dat urgent indicații să le verificăm pe toate, că merg în Est sau în Vest. Acest microbuz a fost oprit nu de alți grăniceri, ci de-ai noștri. SIS, Poliția de Frontieră, Serviciul Vamal ăuteau să-i stopeze doar cu acceptul conducerii țării. Aceasta a fost o operațiune de care am știut și care a fost dusă cu bine până la capăt”, a declarat Igor Dodon în cadrul emisiunii online, pe care o face săptămânal. 

„Cine e implicat și cum, evident că sunt implicați cei care asigurau transportarea acestor mărfuri interzis. Dacă e implicat fostul ambasador, se va expune Procuratura Generală, eu nu sunt procuror. Nu legați aici de oameni apropiați mie sau rude, pentru că sunt aberații”, a menționat Igor Dodon. 

Deputatul Platformei DA, Chiril Moțpan, a declarat joi, că în cazul contrabandei cu anabolizante ar fi implicați oameni apropiați lui Igor Dodon, printre care fratele său, Alexandru Dodon. „Schema de trafic ilicit de anabolizante a fost preluată de la fostul deputat democrat Constantin Țuțu. În schemă sunt implicați, pe lângă doi angajați ai Ambasadei Moldovei la Moscova, doi angajați ai Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene și oameni apropiați lui Igor Dodon – Alexandru Vâlcu, fiul unui fost șef la Serviciul Vamal, Vadim Ciubară, om de afaceri și fratele său, Alexandru Dodon. Șoferul mașinii cu numere diplomatice trecea de câteva ori pe lună prin punctul de trecere al frontierei, cu anabolizante în valoare de circa 150.000 de dolari”, a declarat deputatul.   

„Anabolizantele erau destinate mai degrabă pentru piața din Turcia și cea din Ucraina. În Federația Rusă anabolizantele se produc în volum mai mare și la preț mai accesibil”, a spus Chiril Moțpan.

Miercuri, ambasadorul Republicii Moldova în Federația Rusă, Andrei Neguța, a fost rechemat din funcție, printr-o decizie adoptată de Guvern, urmare a scandalului legat de dosarul anabolizantelor, în care a fost implicată -o mașină cu numere diplomatice, ce aparținea Ambasadei Moldovei la Moscova. 

Șoferul microbuzului cu numere diplomatice în care au fost depistate cutii cu anabolizante, reținut sâmbătă la postul vamal Palanca, a fost pus sub învinuire. Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a dispus învinuirea șoferului pentru tentativă de contrabandă cu anabolizante și substanțe psihotrope și urmează să depună demers la arest pentru 30 de zile.

Centrul de Invstigații Jurnalistice a realizat mai multe materiale despre scheme de contranadă cu anabolizante. Republica Moldova se află în topul producătorilor mondiali de steroizi anabolizanți, substanțe ilegale în majoritatea statelor UE, SUA, dar și Rusia. Corupția, legislația permisivă și protecționismul politic ușor de obținut au creat condiții pentru dezvoltarea în statul nostru a unei industrii întregi de producere a anabolizantelor, aflate la mare căutare, pe piața neagră, din întreaga lume.

Reporterii CIJM au identificat în achetele pe care le-au realziat că în Republica Moldova funcționează cel puțin șapte fabrici de producere a anabolizantelor, dintre care patru sunt laboratoare clandestine. Producătorii legali de anabolizante au în spate un fost senator român, un cunoscut businessman moldovean și un fost președinte al Federației de bodybuilding din R. Moldova. Multe dintre aceste anabolizante ajung peste hotare prin contrabandă, în plicuri poștale acceptate și expediate de ÎS Poșta Moldovei, dar și cu diferite tipuri de transport.

Despre unele scheme de contrabanda cu anabolizante în Republica Moldova cititți în ancheta „Mafia anabolizantelor. Drumul clandestin al steroizilor din Moldova spre sportivi străini”, realizată de reporterii CIJM în 2016.

 

Cornelia Cozonac
12/12/2020




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii