Dosarul Centrului de Investigaţii Jurnalistice împotriva Preşedinţiei, la CEDO

Anticoruptie.md
27/09/2017

Dosarul Centrului de Investigaţii Jurnalistice (CIJM) împotriva Preşedinţiei privind îngrădirea accesului la informaţie a ajuns la CEDO. Cererea a fost deja înregistrată şi i s-a atribuit un număr. Decizia de a apela la Curtea de la Strasbourg a fost luată după ce, în iunie 2016, Centrul a pierdut şi la Curtea Supremă de Justiţie procesul împotriva instituţiei prezidenţiale prin care erau solicitate informații despre persoanele decorate cu distincții de stat de către președinții țării din 2001 până în prezent, precum și actele prin care șefii statului au respins candidaturile judecătorilor propuși să fie promovați sau numiți în funcție. 

Magistrații Curții Supreme de Justiție au respins recursul pe care CIJM l-a depus după ce Curtea de Apel Chișinău a obligat Președinția să ofere jurnaliștilor informație doar despre persoanele decorate cu distincții de stat. La 29 iunie, CSJ a dispus casarea integrală a deciziei instanței de apel și a menținut hotărârea Judecătoriei sectorului Buiucani care, în noiembrie 2015, a respins acțiunea Centrului. 

Cele două solicitări de informație au fost trimise la Președinție încă în luna mai 2015. În prima, CIJM a cerut biografiile persoanelor care au fost decorate din anul 2001 până în 2015 cu distincţii de stat: Ordinul Republicii, Ordinul de Onoare, Ordinul Gloria Muncii, Ordinul Meritul Civic şi Ordinul Ștefan cel Mare, precum și detalii privind meritele concrete față de stat ale fiecărei persoane decorate. Președinția a refuzat să ofere această informație, făcând referire la protecția datelor cu caracter personal.

În a doua solicitare, jurnaliştii Centrului au cerut toate actele trimise de șefii statului în perioada 2001-2015 în adresa Consiliului Superior al Magistraturii prin care au fost respinşi candidaţii la funcţia de judecător, la cea de preşedinte sau vicepreşedinte de instanţe şi judecătorii care urmau să fie promovaţi la curţile de apel. Și în acest caz reprezentanții Președinției au invocat datele cu caracter personal. Reporterii Centrului de Investigații Jurnalistice au obținut și au analizat însă actele privind promovarea magistraților. Ne-am convins că documentele conțin informații de interes public, fiind folosite la realizarea anchetei „Judecătorii «cu nouă vieți»”. 

În acest dosar, Centrul de Investigaţii Jurnalistice este reprezentat atât la CEDO, cât şi în instanţele naţionale de avocatul Valeriu Pleşca. 

Anticoruptie.md
27/09/2017




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii