Dosarul magistratei Tertea, învinuită de trafic de influență, nu va mai fi examinat la Judecătoria Chișinău. Decizia CSJ

Marcela Meglei
04/05/2021

Dosarul magistratei Tertea, învinuită de trafic de influență, nu va mai fi examinat la Judecătoria Chișinău. Magistrații de la Curtea Supremă de Justiție au admis cererea avocatului Mariei Tertea de strămutare a cauzei penale. Astfel, dosarul va fi examinat de magistrații de la Judecătoria Hâncești, sediul Ialoveni. Decizia a fost pronunțată la 29 aprilie curent.

„Colegiul penal consideră că cererea urmează a fi admisă, reieșind din următoarele considerente. În conformitate cu art. 46 alin. (1) Cod de procedură penală, Curtea Supremă de Justiţie strămută judecarea unei cauze penale de la instanţa competentă la o altă instanţă egală în grad numai în cazul în care prin aceasta se poate obţine soluţionarea ei obiectivă, rapidă, completă şi se asigură desfăşurarea normală a procesului”, se arată în încheierea CSJ.

Amintim că Maria Tertea a fost reținută la 22 martie într-o cauză penală inițiată de procurorul general, în baza unor informații, potrivit cărora, magistrata Maria Tertea ar fi pretins 16.000 de dolari SUA de la managerul unui agent economic pentru a interveni pe lângă alți colegi de-ai săi să adopte o soluție favorabilă într-un dosar civil.

În cadrul acțiunilor de urmărire penală, procurorii, în comun cu angajații Centrului Național Anticorupție, au documentat acțiunile ilicite ale judecătorului, aceasta fiind învinuită de primirea a 11.000 de dolari din suma inițial pretinsă.

La 25 martie, Tertea a fost eliberată provizoriu sub control judiciar pentru 60 de zile. La 31 martie, Consiliul Superior al Magistraturii a admis demersul Procuraturii Anticorupție privind suspendarea judecătoarei Maria Tertea. Decizia CSM este valabilă până în momentul în care va fi emisă o hotărâre definitivă în cauza în care este vizată. 

La începutul lunii aprilie, procurorii au anunțat că Maria Tertea este cercetată și într-un alt dosar penal. Pe numele acesteia a fost pornită o nouă cauză penală pentru trafic de influență. Judecătoarea ar fi extorcat de la conducătorul unei firme 1.000 de dolari pentru a interveni la adoptarea unei decizii într-un proces penal, care ar avantaja interesele agentului economic cu pricina.

Marcela Meglei
04/05/2021

Comentarii