Drept la replică // Fostul angajat al Parlamentului, condamnat pentru uz de fals în acte publice, se declară nevinovat

Julieta Savițchi
08/04/2016
Foto: procuratura.md

Fostul şef al reţelei IT a Parlamentului, Dan Toma, condamnat de către Curtea de Apel pentru că s-ar fi angajat în baza unei diplome false, susţine că este nevinovat. Mai mult, bărbatul declară că este victima unor persecuţii din partea şefei secretariatului Parlamentului, Ala Popescu, care respinge acuzaţiile.

Potrivit lui Dan Toma, procurorii nu au adus probe concludente că documentul care confirmă că a absolvit în anul 1996 Institutul Internaţional de Management, Business şi Drept din oraşul Slaveansc, Ucraina, ar fi fals. „Ca dovadă că diploma mea ar fi falsă, este utilizat răspunsul organelor abilitate din Ucraina, care nici nu afirmă, nici nu infirmă faptul studiilor și absolvirii instituției de către mine în 1996, motivând prin operațiunile militare și distrugerea arhivei din Slaveansc de persoane înarmate neidentificate. Oficialii moldoveni au interpretat acest răspuns ca unul negativ, care-l emit deja ca document oficial bazat doar pe distorsionarea faptelor, tupeu și ignoranță”, scrie Dan Toma într-o postare pe blogul său.

Bărbatul afirmă că problemele sale au început încă în anul 2014, când ar fi fost demis nemotivat, iar în locul său a fost numit un coleg de-al Alei Popescu de la Curtea de Conturi. Dan Toma susţine că aceste probleme i-au afectat grav sănătatea.

Ala Popescu ne-a declarat însă că acuzaţiile aduse de către fostul subaltern sunt calomnii. "Mă voi adresa organelor de drept. Toma trebuie să răspundă pentru calomniere", a declarat şefa Secretariatului Parlamentului. 

Dan Toma a fost angajat în funcţie în 2010 şi destituit în 2014, după ce ar fi fost descoperit falsul. Potrivit procurorilor, în baza diplomei, el ar fi reuşit să obţină o funcţie de conducere în cadrul Direcţiei generale administrative a Parlamentului. În februarie 2016, funcţionarul a fost achitat de către Judecătoria sectorului Botanica al Capitalei pe motiv că ar fi expirat termenul de prescripţie. Potrivit sentinţei Curţii de Apel, termenul de prescripţie a fost exclus pe motiv că infracţiunea a fost continuă.

Julieta Savițchi
08/04/2016




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii