Dronă rusească în spațiul românesc // „Sunt acțiuni deliberate ale Moscovei”

Cornelia Cozonac
14/09/2025

O dronă rusească a survolat spațiul românesc sâmbătă după amiază, menținându-se în aer preț de 50 de minute. Autoritățile militare au intrat în alertă, ridicând două avioane militare de la sol, iar populația din localitățile din județul Tulcea a fost îndemnată să râmână în adăposturi. Acest caz vine după ce marți Polonia a fost vizată de 19 drone rusești. Sunt acțiuni deliberate ale Rusiei care ar testa astfel reacția NATO, au comentat mai mulți analiști și oficiali.   

Președintele Ucrainei Volodimir Zelensky, a spus că drona intrase în România în timpul unui atac rusesc și a înaintat în spațiul nostru aerian 10 km. Zelensky, la fel ca și mai mulți analiști militar, consideră că dronele sunt trimise în spațiul NATO în mod special. ”Rușii știu unde trimit fiecare dronă”, a scris președintele Ucrainei într-o postare pe pagina sa de Facebook.   

Piloții celor două avioane de luptă F-16 ridicate sâmbătă de la sol aveau aprobare să doboare drona rusească intrată în spațiul aerian românesc, însă nu au tras asupra ei, așa cum a făcut armata poloneză zilele trecute. „Au evaluat riscurile colaterale și au decis să nu deschidă focul”, a precizat duminică Ministerul Apărării din României, Ionuț Moșteanu, care a dezvăluit că drona care a pătruns în spațiul aerian al României într-un atac asupra infrastructurii ucrainene de la Dunăre, a fost de tip Geran.

„O dronă Geran folosită de Federația Rusă în atacurile asupra Ucrainei a pătruns în spațiul aerian al României sâmbătă, 13 septembrie, la ora 18.05 și a fost interceptată de două aeronave de luptă F-16, care executau o misiune de patrulare aeriană în nordul Dobrogei”, a transmis Ministerul Apărării din România, întrun comunicat de presă, precizând că „drona a orbitat pentru aproximativ 50 de minute, de la Norsd-Est de Chilia Veche spre Sud Vest de Izmail, și a părăsit spațiul aerian național în dreptul localității Pardina, îndreptându-se către Ucraina”. 

„Piloții au primit autorizarea de a doborî ținta, însă în momentele în care au avut contact direct, au evaluat riscurile colaterale și au decis să nu deschidă focul”, a precizat ministerul, într-o emisiune la Digi24. 

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al României a transmis un mesaj RO-Alert pentru zona de nord a județului Tulcea, avertizând populația asupra posibilității căderii unor obiecte din spațiul aerian. După acest prim mesaj de alertare a populației din Tulcea ca urmare a intrării unei drone în spațiul aerian românesc, în urmă cu câteva minute a fost emis un al doilea mesaj. Acesta s-a dat din cauza expirării celor 90 de minute de când s-a dat primul, fără ca alerta aeriană să expire.

„Ministerul Apărării Naționale condamnă ferm acțiunile iresponsabile ale Federației Ruse și subliniază că acestea reprezintă o nouă provocare la adresa securității regionale și a stabilității în zona Mării Negre. Astfel de incidente demonstrează lipsa de respect a Federației Ruse față de normele de drept internațional și pun în pericol nu doar siguranța cetățenilor români, ci și securitatea colectivă a NATO”, mai denunță Ministerul român al Apărării. 

După acest incident, Ministerul Afacerilor Externe al României l-a convocat pe ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti. 

De la începutul războiului din Ucraina, spațiul aerian românesc a fost încălcat de 11 ori, potrivit informațiilor prezentate de Ministerul român al Apărării. 

Cornelia Cozonac
14/09/2025




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii