Chisinau – În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, în Moldova a început primul val al deportărilor staliniste. Regimul sovietic a scos mii de familii din casele lor, le-a urcat în trenuri marfare și le-a trimis departe de casă.”Tragedia deportărilor e tragedia poporului nostru - nu o vom uita niciodată. Să reținem lecția trecutului, respingând ferm orice impulsuri totalitare pe pământul nostru”, este mesajul președintei R.Moldova, Maia Sandu, la 83 de ani de la primul val al deportărilor staliniste din Basarabia și Bucovina de Nord, citat de RFI, într-o corespondență de la Chișinău.

În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, în Moldova a început primul val al deportărilor staliniste. Regimul sovietic a scos mii de familii din casele lor, le-a urcat în trenuri marfare și le-a trimis departe de casă. Foto: Agenția Națională a Arhivelor

Primari, preoți, învățători, fruntași agricoli - cei mai buni oameni din comunitățile noastre - au fost numiți ”dușmani de clasă”. Multe familii au fost separate la îmbarcare, femeile și copiii au fost despărțite de soți și tați, iar o parte dintre ei nu s-au regăsit niciodată.

Tragedia deportărilor e tragedia poporului nostru - nu o vom uita niciodată. Avem datoria să păstrăm vie memoria nedreptății prin care au trecut bunicii și străbunicii noștri. Să le onorăm demnitatea umană, care i-a ajutat să țină minte cine sunt și de unde se trag, chiar și în condiții inumane, la capătul lumii. Să reținem lecția trecutului, respingând ferm orice impulsuri totalitare pe pământul nostru, și să educăm generația tânără în spiritul libertății și democrației, care îi vor pregăti pentru o viață în pace și prosperitate, în Moldova Europeană, parte a lumii libere. Astfel, vom respecta și vom onora sacrificiul străbunilor, dar și vom asigura copiilor Moldovei un viitor în care ei nu vor fi scoși din case, urcați în trenuri de vite și deportați pentru simplul fapt că își duc onest traiul în casa și țara lor, spune șefa statului.

Maia Sandu susține că după război, sovieticii au continuat deportările și au încercat să ne ia tradițiile, valorile și credința. Au închis biserici și mănăstiri, transformându-le în grajduri, cluburi sportive sau spitale pentru alienați, iar bunurile oamenilor au fost confiscate pe nedrept.

Operațiunea de deportare făcea parte dintr-o operațiune mai amplă de ”curățare” a noilor teritorii ocupate de URSS în anii 1939-1940, care începe la 22 mai și se încheie la 20 iunie 1941, cu doar două zile înaintea începutului războiului germano-sovietic. Din fostele teritorii ale României – Basarabia, Bucovina de Nord și ținutul Herța – potrivit unui raport al vicecomisarului pentru Securitatea Statului al URSS, Bogdan Kobulov, din 13 iunie 1941, erau vizate 32 423 de persoane.

Dintre acestea, 6 250 urmau să fie arestate și trimise în GULAG – e vorba de capii de familie, iar 26 173 – membrii familiilor acestora – deportate în "așezări speciale", potrivit Agenției Naționale a Arhivelor.

Cei mai mulți au fost deportați din nordul țării, din județele Bălți, Soroca, dar și din Bender și Cahul (inclusiv Găgăuzia). Listele celor deportați erau întocmite haotic și fără avize oficiale, oamenii devenind cifre în statisticile sovietice.

De obicei, o echipă formată din doi-trei militari înarmați și un lucrător al securității bătea la geamul casei, în plină noapte, luând prin surprindere gospodarii. ”Într-un sfert de oră să fiți gata!” era ordinul care li se dădea oamenilor cuprinși în spaimă de cele întâmplate, neînțelegând unde merg și de ce. Deseori, printre cei care veneau să ridice oamenii se găsea și ”binevoitorul sau binefăcătorul” care a denunțat familia și, astfel, ajuta NKVD-ul să depisteze ”elementele periculoase”.

Deportaților le era permis să ia câte 10 kg de fiecare persoană, numai că, de multe ori, tot ce era mai de preț sau mai util în bagajele celor deportați le împărțeau între ei cei care i-au ridicat în miez de noapte. Îndată, erau urcați în camioane sau chiar, în unele sate, în căruțe, fiind duși până la gara de trenuri.

În stațiile de cale ferată, membrii fiecărei familii erau separați: capii de familii într-o parte, tinerii peste 18 ani în altă parte, iar femeile cu copii mici și bătrânii, aparte. A urmat îmbarcarea în vagoanele de marfă, câte 70-100 persoane, fără apă și hrană. Pe vagoane scria: ”Tren cu muncitori români care au fugit din România, de sub jugul boierilor, ca să vină în raiul sovietic. Ieșiți-le în cale cu flori!” sau ”Emigranți voluntari”.  

Peste 30 de mii de persoane au fost deportate din Basarabia în iunie 1941.