Episcopul Marchel iese din nou la rampă: clericii din subordinea sa „afurisesc” conducerea pro-europeană pentru ratificarea Convenției de la Istanbul împotriva violenței în familie

Mădălin Necșuțu
27/10/2021

Episcopul de Bălți și Fălești, Marchel, a primit miercuri o scrisoare semnată de 23 de preoți din cadrul eparhiei pe care o conduce în care i se cere acestuia ca preoții semnatari să poată stopa intrarea în biserică și să nu se mai roage pentru parlamentarii care au votat pe 14 octombrie ratificarea Convenției de la Istanbul ce instituie noi măsuri împotriva violenței domestice.

„De la întemeiere Sfânta Biserică împreună cu clericii săi, au stat și stau la straja valorilor creștine și a învățăturilor ei, arătând omului ce este păcatul și cum luptăm cu el. În aceste zile, noi, tinerii părinți, suntem profund indignați față de votarea și promulgarea Convenției de la Istanbul, unde actuala guvernare atacă direct morala și sufletele copiilor noștri, risipind ceea ce noi ca părinți adunăm de-a lungul anilor”, se arată în adresare.

Deși face referire la un nou cadru mai bun pentru prevenirea și sancționarea violenței în familie, Mitropolia Moldovei s-a aliniat la poziția consecvență a Patriarhiei Moscovei, care vede în acest document o amenințare din partea comunității LGBT.

Cu toate acestea, numărul cazurilor de violență în familie în Republica Moldova, sesizate și înregistrate de autorități, este în creștere de la an. Potrivit raportului statistic al IGP, consemnat în cadrului unui studiu recent al UNDP, în 2020, au fost înregistrate 12.970 de sesizări privind cazurile de violenţă în familie, comparativ cu 11.840, în 2019, și 11.026 – în 2018.

„Chiar dacă mai marii bisericii au încercat să le arate că unele dintre aceste puncte (schimbarea sexului la copil) sunt o răzvrătire la adresa lui Dumnezeu, ei au ignorat în totalitate glasul Bisericii și continuă să facă exeperimente pe seama generației în creștere. Respectuos vă solicităm să ne eliberați de obligația de a ne mai ruga lui Dumnezeu pentru o astfel de conducere a țării”, îi mai cer lui Marchel preoții din subordinea sa.

Episcopul Marchel este unul dintre promotorii narațiunilor pro-rușești și ale teoriilor conspirației privind vaccinarea și planul „ocultei mondiale” de a stăpâni lumea prin vaccinul anti-COVID-19. Acesta a realizat mai multe video-uri în luna mai 2020 în care apare răspândind astfel de mesaje. La o lună mai târziu, în iunie 2020, Marchel s-a îmbolnăvit chiar el de COVID-19 și atunci a declarat că într-adevăr virusul există și și-a îndemnat enoriașii să se protejeze de acesta, scrie G4Media.ro

O poziție similară privind ratificarea Conveției de la Istanbul a avut-o recent și Episcopia de Ungheni, care a criticat ratificarea documentului. Mitropolia Moldovei a trimis cu o săptămână înaintea ratificării Convenției o amplă scrisoare către Parlamentul de la Chișinău în care îi cere acestuia să nu ratifice Convenția de la Istanbul privind combaterea violenței împotriva femeilor.

Nemulțumirea bisericii era legată de faptul că pentru cuvântul „gen”, care apare în Convenție, există o altă definiție decât cea clasică de masculin și feminin, pe care mediile clericale rusești și cele moldovenești o văd ca pe o mișcare de favorizare a curentului LGBT. În realitate, Convenția spune că gen „va însemna rolurile, comportamentele, activităţile şi atributele construite social, pe care o societate dată le consideră adecvate pentru femei şi bărbaţi”, se arată într-o analiză pe Veridica.ro.

La rândul său, Patriarhia Moscovei și a Întregii Rusii și grupurile conservatoare ruse se opune semnării Convenției de la Istanbul. De altfel, Rusia este, alături de Azerbaidjan, unul din statele Consiliului Europei care nu au semnat nici până în prezent Convenția de la Istanbul, document adoptat în 2011.

Rusia este țara care nici măcar nu aplică pedepse în cazul violenței domestice. În ultimul deceniu, circa 40 de inițiative legislative care reglementează violența domestică au picat la votul după prima lectură în Duma de Stat de la Moscova.

Mădălin Necșuțu
27/10/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii