În condițiile în care Gazprom-ul rusesc suportă pierderi de miliarde de dolari de câțiva ani, iar alte 18 miliarde de euro sunt despăgubiri cerute de companii europene de la Gazprom pentru încălcarea contractelor, acesta nu poate garanta Republicii Moldova stabilitate și securitate energetică, pe care le putem găsi doar alături de partenerii din Uniunea Europeană, consideră expertul WatchDog.MD Eugen Muravschi, citat de ea.md.
Potrivit lui Eugen Muravschi, în anul trecut, potrivit datelor oficiale, Gazprom a pierdut 1 trilion de ruble sau aproape 13 miliarde de dolari, iar în plus, Gazpromul disponibilizează angajați și „vinde clădiri de birouri, sanatorii și hotele de lux – unde se odihnea anterior „crema” companiei. Potrivit presei internaționale, problemele financiare sunt atât de grave încât Gazprom se gândește să vândă palatul din Sankt-Petersburg unde activa compania-fiică Gazprom-Export”.
Expertul menționează că „Mai multe companii europene au dat în judecată Gazpromul și cer despăgubiri de 18 miliarde de euro, de două ori mai mult decât rezervele valutare ale companiei rusești”, din cauza că aceasta a încălcat prevederile contractuale și a oprit unilateral livrările de gaz. În timp ce reluarea exportului de gaze către țările europene este doar o speranță a Rusiei, exportul către China este la o capacitate limitată.
În aceste condiții, spune expertul, există și o veste bună pentru ruși – pentru oamenii de rând, căci Gazpromul se va ocupa de gazificare și asigurarea populației din Rusia cu gaze. „Anul trecut, nivelul de gazificare din Federația Rusă a ajuns la 74% – adică un sfert din ditamai țara încă nu este gazificată. Inclusiv unele zone nu departe de Moscova”, explică Muravschi.
Expertul notează că în condițiile în care Gazpromul nu poate să-și asigure propria stabilitate financiară, „Promisiunile de gaz ieftin, bun și mult în kil ale politicienilor pro-ruși sunt doar baliverne electorale. Vedeți situația din Transnistria”. La fel, și judecățile de 18 miliarde de euro din partea foștilor clienți trebuie să fie o dovadă pentru Moldova că nu trebuie să creadă promisiunilor Rusiei, ci să caute siguranță energetică alături de Uniunea Europeană, care „și-a redus dependența de gaz rusesc, a găsit surse alternative și ne-a ajutat și pe noi să depășim criza – am cumpărat gaz și electricitate din UE, iar compensațiile din facturi au fost posibile tot datorită ajutorului european”.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii