Scopul reformelor asumate de autoritățile Republicii Moldova în contextul parcursului european este un trai mai bun pentru cetățenii moldoveni și, în 2024, va trebui identificată voința politică necesară pentru implementarea cu succes a acestora, consideră Angela Grămadă, directoarea Experts for Security and Global Affairs (ESGA), într-un interviu publicat de Anticoruptie.md.
„În primul rând, trebuie să acceptăm faptul că reformele se fac pentru un trai mai bun în Republica Moldova, nu pentru Uniunea Europeană, iar asta înseamnă să acceptăm schimbarea de mentalitate, de paradigmă cu care abordăm acest proces extrem de complex. În al doilea rând, cred că logic ar fi să continuăm cu ceea ce încă nu am finalizat: reformele în domeniul justiției etc.”, a declarat experta. „Întârzierea reformelor înseamnă pierderea multor oportunități de care toată lumea ar putea să beneficieze mai rapid, fapt care nu este înțeles de reprezentanții sistemului, care se opun reformei. Amânarea reformelor nu înseamnă altceva decât amânarea propriei bunăstări”, a subliniat Angela Grămadă.
Directoarea ESGA a apreciat că viitoarea campanie electorală pentru funcția de președinte al Moldovei va fi una dificilă, inclusiv pentru actuala președintă a statului, în contextul în care anumite forțe politice vor încerca să redobândească pozițiile pierdute. „Va fi o campanie dificilă, care va avea impact și asupra alegerilor parlamentare, ceea ce înseamnă că toți vor încerca să obțină maxim pentru a se valida pentru ultima parte a ciclului electoral în fața alegătorului”, a opinat ea.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii